Ca în filmele cu proşti! Ce prevede un proiect de lege vizând unele modificări în domeniul mass media.
Un deputat din Parlamentul României vrea ca posturile care transmit în limba maghiară să fie obligate să asigure subtitrare în limba română. Parlamentarul a depus, la începutul acestei luni, un proiect de lege pentru modificarea Legii audiovizualului, prin care urmăreşte să oblige radiodifuzorii, televiziunile, dar și posturile de radio (!) să subtitreze în limba română, relatează paginademedia.ro.
Cel puțin așa apare în proiectul de lege al deputatului Daniel Oajdea, fost membru PPDD, fost PDL-ist, actual membru în grupul parlamentar național democrat: “obligația de a subtitra în limba română emisiunile difuzate de posturile radio sau de televiziune”.
Sursa foto: paginademedia.ro
În proiectul de lege, nu se face referire la ce fel de programe trebuie subtitrate, însă aflăm din expunerea de motive ce însoțește proiectul: „În ultimii ani, zeci de posturi de televiziune înființate în România după legislația română, transmit doar în limba maghiară (nefiind subtitrate și în limba română). Aceste posturi sunt autorizate de către Consiliul Național al Audiovizualului, dar fără a fi monitorizate din punct de vedere al conținutului pe care îl transmit”.
Același document prevede și situațiile în care Consiliul Național al Audiovizualului este obligat să retragă licențele audiovizuale.
Redăm mai jos textul proiectului de lege:
“Art 3 se completează cu alineat (4) – Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a asigura subtitrarea în limba română a emisiunilor pe care le transmit.
Lit d) a alineat (1) art 17 se completează cu punctele 13 și 14 care vor avea următorul cuprins:
- Urmărirea respectării de către furnizorii se servicii media audiovizuale a obligației de a subtitra în limba română emisiunile difuzate de posturile radio sau de televiziune ce transmit de pe teritoriul României.
- Respectarea de către furnizorii de servicii media audiovizuale a obligației de a nu difuza materiale sau emisiuni în care sunt promovate valori culturale anti-europene și anti-românești, mesaje care instigă la ură națională, rasială sau religioasă, șovinism, separatism sau nerespectarea prevederilor fundamentale ale statului român.
- Alineatul 4 al art 82 se modifică și se completează după cum urmează:(4) În localitățile în care o minoritate națională reprezintă o pondere mai mare de 20%, distribuitorii vor asigura și servicii de transmitere a programelor care sunt libere la retransmisie, în limba minorității respective, în condițiile art 3 alineat 4.
- Art 95(1) se modifică și va avea următorul cuprins:Consiliul este obligat să retragă licența audiovizuală sau dreptului de furnizare al serviciului media audiovizualîn cazul în care este sesizat sau din oficiu, pentru săvârșirea repetată de către furnizorul de servicii media a uneia dintre următoarele fapte:
- Incitarea publicului la ură națională, rasială sau religioasă.
- Incitarea explicită la violență publică.
- Incitarea la acțiuni care au drept scop disoluția autorității de stat.
- Incitarea la acțiuni teroriste.
- Promovarea unor valori culturale anti-europene și anti-românești.
- Instigare la șovinism, separatism sau nerespectarea prevederilor fundamentale ale statului român.
- Nerespectarea prevederilor art 3 alineat 4.
- Insultarea sau calomnierea unor persoane de către moderatorul emisiunii sau angajații postului în timpul emisiunii constituie circumstanță agravantă”.

