În Monitorul Oficial de miercuri, 1 aprilie, au apărut donațiile pe care partidele politice le-au încasat în 2014, cu ocazia alegerilor europarlamentare, respectiv prezidențiale.
După ce am aflat că RCS-RDS a cotizat consisent la PNL în 2014, acum este rândul PSD.
PSnews.ro vă prezintă lista completă a firmelor și a persoanelor fizice care au donat sume importante de bani pentru PSD.
Pe lista sponsorilor PSD din 2014, apar o serie de companii cunoscute ca fiind ”abonate” la lucrări publice, dar și firme în jurul cărora există o serie de controverse și probleme cu justiția.
La prima vedere, regăsim pe această listă Agroseed Muntenia, fostă Agro Grivco, controlată de mogulul Dan Voiculescu, Electro Docs SRL, din Teleorman, care a fost controlată de fostul ministru al Economiei, condamnat la închisoare, Codruț Sereș, Victor Construct, o firmă apropiată de baronul PNL de Botoșani, care are numeroase contracte din bani publici sau Telpron Comex Călărași, firmă care, potrivit unui raport al Curții de Conturi, a prejudiciat bugetul de stat cu 90.000 de lei.
În ceea ce privește donațiile venite din partea persoanelor fizice, printre cei mai importanți ”sponsori” ai PSD în 2014 este europarlamentarul Cătălin Ivan, cel care în prezent este în dizgrațiile tandemului Ponta- Dragnea.
Ivan a donat aproximativ 4 salarii de europarlamentar, ceea ce înseamnă cam 24.000 de euro. La fel de mult au donat Daciana Sârbu, Maria Grappini, Doru Frunzulică, Sorin Moisă sau Ioan Mircea Pașcu.
De asmenea, pe lista celor care au sponsorizat PSD în 2015 îl regăsim și pe Ioan Adam, inculpat în megadosarul retrocedărilor ilegale de păduri din Bacău. Adam a donat la PSD Brașov suma de 20.000 de lei.
sursa foto: monitoruloficial.ro










Pe sponsorii PDL-ului nu-i publicati?