Compania Romprest îi răspunde primarului Clotilde Armand, care a ameninţat cu rezilierea contractului dacă în termen de 24 de ore compania nu reia prestarea serviciului de salubrizare, şi afirmă că aceasta nu are proprietatea termenilor, nu este mandatată de Consiliul Local să facă asemenea ameninţări, iar comportamentul său în relaţia cu operatorul de salubritate va fi analizat de procurori.
„În primul rând, vă atragem atenția, încă o dată, să încetați atitudinea abuzivă și nelegală, bazată pe sfidarea oricăror reguli juridice și principii de drept, privind derularea contractului cu subscrisa. Este fără precedent în istoria administrație publice moderne din România ca un ales legal să refuze cu intenție directă să respecte dispozițiile unui contract administrativ, obligatoriu ca orice contract și de o importantă vitală pentru locuitorii Sectorului 1.
Dacă aveți credința existenței unor cauze de nulitate/nereguli/sume care trebuie restituite de subcrisa, singurele care se pot pronunța în acest sens sunt instanțele judecătorești. Până când o instanță judecătorească decide nulitatea sau lipsirea de efecte a contractului, autoritatea contractantă ESTE OBLIGATĂ SĂ ÎL RESPECTE.
Această obligație incumbă partenerului contractual Consiliul Local Sector 1, dar și persoanelor care vremelnic ocupă funcția de Primar al Sectorului 1. Dincolo de ignorarea cu bună știință a obligațiilor care vă revin, conduita dumneavoastră, Doamnă Primar, are și consecințe și conotații penale, care urmează să fie investigate de organele abilitate„, se arată în adresa Romprest.
Adresa Romprest:


