2016: cei patru candidați care au speriat Bucureștiul
Fac un efort să îmi amintesc ce s-a întâmplat acum patru ani, și când spun că fac un efort mă refer la mine atât ca sociolog care lucra în industria sondajelor de opinie, cât și ca analist politic care vizita destul de des platourile a una-două televiziuni de știri. Și ca telespectator, desigur.
Pe scurt, și fără să fetișizăm cifrele, lucrurile au stat cam cum vom povesti în continuare – nu spun că erau clare înainte de alegeri pentru că nu erau și, cel puțin la București, au fost măcar trei surprize care s-au mai repetat de vreo două ori după aceea. Dar nu se vor repeta și acum sau, mă rog, dacă se vor repeta, nu vor mai fi surprize…
Pe la începutul anului 2016, la București, PNL avusese prognoze mult mai bune decât ce a ieșit până la urmă în alegeri. Scorul probabil a tot scăzut pe măsură ce partidul, un uriaș care nu demult absorbise și fostul PDL, a eșuat în repetate rânduri în a găsi pentru localele din Capitală candidatul potrivit. Pornise campania cu Cristian Bușoi, care s-a retras pe parcurs (și care nu evolua atât de bine cum se așteptase în sondaje), apoi a fost Ludovic Orban (care s-a retras ca urmare a unui dosar penal infirmat mult după aceea), apoi Marian Munteanu (într-un episod aproape suprarealist…) și încheind cu candidatura lui Cătălin Predoiu, șef interimar parcă la PNL București la vremea aceea, o candidatură venită mai degrabă să „repereze” onoarea partidului, vorba lui Caragiale, în condițiile în care PNL ar fi trebuit să aibă în București, cel puțin conform stereotipurilor, mai mulți alegători decât PSD, dar nu reușise să se țină de niciun candidat. Trebuie să recunoaștem că în condițiile debusolării electoratului PNL din cel mai mare oraș al țării, Cătălin Predoiu s-a cam sacrificat acceptând să candideze – era prea târziu să îi mai montezi o narațiune publicitară care să mobilizeze electoratul la vot, mai ales că Bucureștiul părea că nu mai e atent la nicio campanie, ci la cum vin și pleacă unii după alții candidații liberali. Sigur, cum o criză poate fi și o oportunitate, era greu de crezut că Predoiu ar mai fi putut câștiga Bucureștiul pentru liberali, dar ciudata situație putea fi o rampă de consolidare interesantă.
În mai, deja niciun sondaj nu mai contesta victoria Gabrielei Firea și a alianței PSD-UNPR la București. Dar extrem de puțini vedeau USB-ul lui Nicușor Dan atât de bine pe cât a ieșit din alegeri. Și parcă și aceștia aveau dubii dacă să susțină public că Nicușor Dan ar putea ieși pe locul doi. Cum spunea un coleg, opinia e opinie, dar o reuși ditamai PNL-ul să își scoată electoratul la vot ca să asigure măcar locul doi pentru candidatul propriu.
Chiar și așa, din mai multe sondaje de opinie din luna mai care calculau o prezență la vot între aprox. 50% și un foarte optimist peste 60% la București, cam toate (cu foarte mici excepții) rezervau locul doi candidatului PNL. Prezența reală a fost, dacă îmi aduc aminte bine, undeva la o treime din electoratul din București. Și plictiseala era mare, e drept, dar nu chiar generală, cei mai absenți în capitală fiind votanții PNL, care după patru candidați păreau a prefera să fie oriunde altundeva în acea frumoasă zi de început de vară.
Deci ingredientele ar fi următoarele trei: PNL își demobilizează electoratul și simpatizanții cu ruleta candidaților și, în condițiile în care nu exista un tur 2, oamenii chiar nu au mai considerat util să meargă la vot; PSD și Gabriela Firea își văd de treaba lor și nu uită că alegerile se joacă într-un singur tur; la o participare mult mai mică decât își imaginau sondajele, ponderea votanților USB, bine mobilizați, devine la vot mult mai mare decât în estimări, în așa fel încât, pe la sectoare, vezi scoruri respectabile pentru candidați USB care în unele sondaje aproape că nu existau.
O gripă cum n-a fost alta (II)
Profit de ocazie ca să leg articolul meu de acum două săptămâni de ce am povestit până acum și să explorăm puțin alegerile în pandemie.
Trec mai mult de patru ani de la localele din 2016 și, în plină criză Covid19, vedem cum distanțarea socială se simte mai ales între primii clasați în sondaje. Zici că nu participă la aceeași campanie. Nu poți să nu observi că Nicușor Dan vorbește despre infrastructură, priorități locale, despre ce îi reproșează doamnei primar, în timp ce Gabriela Firea vorbește cel mai des despre Covid, testări și se ceartă cu guvernul. De înțeles, dealtfel: fiind primar, nu poți să nu te adresezi principalei crize a momentului; nefiind primar și neavând nicio atribuție în gestionarea pandemiei, îți poți permite să vorbești ca primarul. Un paradox perfect.
Și da, primii clasați în sondaje zilele astea sunt tot primii clasați la infamele alegeri din 2016, cele cu atât de blamata mică participare despre care am vorbit mai sus. Fiecare punct din sondaje contează, pentru că poate mobiliza sau demobiliza alegătorii, despre a căror eventuală prezență la vot pe fondul pandemiei oricum nu știm mare lucru. Și alegerile sunt într-un singur tur. Desigur, rămâne de văzut și când vor fi.
Surprize nu par să mai aibă de unde să vină, cei doi lupi din 2016 s-au „gentrificat” ca politicieni: Gabriela Firea este primarul în funcție, cu avantajele și dezavantajele care decurg de aici; iar Nicușor Dan nu mai este candidatul antisistem, ci unul de „mainstream”, al unei mari alianțe care ar trebui să se descurce bine la București. Nu mai punem la socoteală că „și-a luat și partidul înapoi” într-o anumită măsură, cum s-ar spune, cumva cu ajutorul PNL.
„Dar sondajele? Ce zic sondajele?”. Din start să nu uităm că toată povestea asta cu pandemia dă peste cap calendarul politic, participarea, chiar temele de campanie. Și cum istoria recentă ne-a învățat că este cel mai dificil în sondajele pre-electorale să prognozezi participarea la vot, și abia în funcție de ea să faci scenarii cu distribuția votului, acum e cu atât mai greu.
Doi candidați și jumătate?
Mai în glumă, mai în serios, ținând cont de experiența de acum patru ani, mă grăbesc să trimit articolul, ca să nu se schimbe candidații dreptei. Sau ceilalți. Te aștepți la orice, deși, cum spuneam, dacă jocul rămâne în parametrii actuali, blocarea luptei pentru primele două locuri între Gabriela Firea și Nicușor Dan va trimite alegerile din 2020 într-un plictisitor război de tranșee (și cu „distanțare”). Va lăsa acest scenariu loc pentru șanse reale altor candidați, susținuți de alte forțe politice? Practic, vom avea doi candidați principali total opuși, și mai mulți candidați „pe jumătate”, care știu că nu au acces nici individual, nici ca susținere de partid la primele două locuri. Dar care vor potența probabil diferențele dintre cei doi candidați principali, exact cum Jake sublinia defectele lui Charlie și Alan Harper în Two and a half men. Și, sperăm, și calitățile…
Nu îmi propun să explic aici cine are mai multe șanse la locul 1 dintre candidata stângii și candidatul dreptei la București și nici nu încerc să sugerez că unul dintre ei ar fi Charlie și celălalt Alan. Nu discut cifrele din sondaje deocamdată pentru simplul motiv că ele depind de scenariile de prezență despre care deja am discutat. Și pentru că alte partide nu au anunțat opțiuni ferme pentru candidații la Primăria generală.
Dar în actuala configurație, publicurile celor doi au șanse să acopere spre 80% din piață, restul de 20% fiind cam jumătate din scorul fiecăruia dintre cei doi. De aia spun că suntem blocați în paradigma „doi candidați și jumătate”, din care doar anunțarea fermă a unor candidați serioși dinspre alte partide ne mai poate scoate.
Sigur, mai există și scenariul în care bucureștenii se plictisesc de cei doi cu mult înainte de data alegerilor și lipsesc iar masiv de la vot S-a mai întâmplat. Sau scenariul în care se plictisesc de ei chiar partidele. Puțin probabil, dar în politica românească nu e imposibil. Până și în Two and a half men l-au schimbat pe Charlie…
***
Darie Cristea este sociolog, conferențiar universitar la Universitatea din București, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Este de asemenea cercetător științific la ISPRI – Academia Română și membru în boardul LARICS. A colaborat în ultimii ani cu mai multe structuri de cercetare de piață pentru culegere și analiză de date. Autor de lucrări științifice, dar și pentru marele public.
