Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată de procurorii anticorupţie în stare de arest la domiciliu.
Potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a admis contestația procurorilor anticorupție și, rejudecând, a dispus arestarea la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile a Doinei Tudor.
Judecătorii de la instanța supremă au respins, la sfârșitul lunii februarie, cererea DNA de arestare preventivă a senatoarei Doina Tudor, acuzată de complicitate la luare de mită, plasând-o pe aceasta sub control judiciar.
Doina Tudor a fost anterior reținută în dosarul în care fostul său soț, Daniel George Tudor, la data faptei președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară, este anchetat pentru luare de mită. În același dosar este anchetat și Ovidiu Marian, la data faptei secretar general al Senatului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, potrivit romaniatv.net.
