Sportul românesc este în doliu, după o veste cutremurătoare, conform căreia una dintre cele mai talentate sportive din România a murit chiar de ziua ei.
Alessia Maria Raiciu, una dintre marile speranţe ale baschetului feminin românesc, a decedat în ziua în care a făcut 18 ani.
„Zborul unei baschetbaliste de reală perspectivă a fost curmat mult prea devreme…
Una dintre cele mai talentate sportive ale generației 2004 nu mai este printre noi. Alessia Maria Raiciu a decedat chiar în ziua în care împlinea 18 ani.
Tânăra câștigase numeroase medalii la campionatele naționale juvenile alături de CS Olimpia București și bifase prezențe și în Liga Națională de Baschet Feminin, alături de Agronomia București.
Federația Română de Baschet transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate!„, este mesajul transmis de Federația Română de Baschet, în care se anunță decesul sportivei.
