Skip to content
Societate

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza rafalelor de vânt

news.ro

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, situat la 2.000 de metri altitudine în Masivul Bucegi, este închis, marţi, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Din cauza vântului puternic, administraţia domeniului schiabil nu a pus în funcţiune mijloacele de transport pe cablu.

Turiştii aflaţi în această perioadă pe Valea Prahovei nu pot schia, la Sinaia, întrucât domeniul schiabil al staţiunii este închis, în contextul Codului portocaliu emis de meteorologi, potrivit news.ro.

Din cauza vântului care bate cu putere, mijloacele de transport pe cablu nu au fost deloc puse în funcţiune, marţi.

Anterior, administratorii domeniului schiabil al staţiunii anunţaseră că gondolele, telecabinele, telescaunele şi teleschiul vor funcţiona doar în cazul în care condiţiile meteo vor permite pornirea lor.

La 2.000 de metri, în Bucegi, pârtiile sunt în continuare acoperite cu un strat gros de zăpadă, însă vântul bate cu putere şi transportă zăpada, vizibilitatea fiind redusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *