Noul președinte american, Donald Trump atrage atenția asupra unei ”erori catastrofice”, comisă de cancelarul german Angela Merkel.
Astfel, într-un interviu difuzat duminică seara, acesta a declarat că Merkel a comis „o eroare catastrofică” deschizând ţara migranţilor şi a acuzat Germania de dominaţie asupra Uniunii Europene.
„Cred că ea a făcut o eroare catastrofică şi aceasta a fost de a prelua toţi aceşti migranţi ilegali”, a declarat Trump cotidienelor Bild şi Times.
Mai mult, Trump apreciat că consecinţele acestei politici s-au făcut recent „clar simţite” în ţară, într-o aluzie la atentatul comis asupra unui târg de Crăciun la Berlin, pe 19 decembrie, care a făcut 12 morţi şi a fost revendicat de gruparea Stat Islamic, potrivit Antena3.ro
Cancelara germană a decis, în septembrie 2015, să deschidă frontierele pentru zeci de mii de migranţi, dintre care o parte fugeau de războiul din Siria.

D-nulTrump are dreptate, cu privire la erorile d-nei Merkel aceea de a deschide poțîile Europei pentru emigranți dar și în cazul obligării celorlalte țări să accepte emigranți.
In limba romana: a comite o eroare.