Preşedintele Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică seara, că preşedintele Vladimir Putin ”probabil” este implicat în asasinări şi otrăviri, ”dar nu în ţara noastră”, relatează CNN.
”Desigur, ei n-ar trebui s-o facă”, a apreciat locatarul Casei Albe.
El a făcut aceste declaraţii într-un amplu interviu acordat emisiunii CBS ”60 Minutes”, în care a vorbit, de asemenea, despre relaţiile sale cu Coreea de Nord, China, Rusia şi membrii Cabinetului din Aripa de Vest.
Întrebat de Lesley Stahl de la CBS despre acuzaţii potrivit cărora refuză să-l critice pe Putin, el le-a respins potrivit news.ro
”Cred că, personal, sunt foarte dur cu el. M-am întâlnit cu el”, a declarat Trump, referindu-se la un summit foarte criticat cu liderul rus, în care a refuzat, într-o conferinţă de presă, să susţină acuzaţii ale Guvernului american, potrivit cărora Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016.
”A fost o întâlnire foarte dură şi a fost o întâlnire foarte bună”, a apreciat el.
