Europarlamentarul PSD Doru Frunzulică organizează marți o dezbatere esențială pentru cooperarea dintre Uniunea Europeană și Orientul Mijlociu.
Conferința poartă denumirea „Este loc pentru cooperare sporită în Orientul Mijlociu?” și este programată pentru marți, începând cu ora 14:00 (ora României). Declarațiile inaugurale vor fi susținute nu doar de Doru Frunzulică, ci și de către Gianni Pittella (președintele grupului S&D din Parlamentul European) și Liviu Dragnea (liderul PSD).
De asemenea, vor lua cuvântul Yousef Bataineh, Abd Al-Rahim Al-Farra și Aharon Leshno-Yaar (ambasadorii Iordaniei, Palestinei, respectiv Israelului la UE).
Principalele teme asupra cărora se vor concentra participanții la conferință au în vedere atât cooperarea maritimă dintre UE și Orientul Mijlociu, cât și proiectele din zona Mării Moarte și a Mării Roșii.
Evenimentul beneficiază de participarea ONG-urilor Euraffex (Iordania), EcoPeace Middle East (Palestina) și B’Nai B’rith (Israel).
