Skip to content
Politică

Dosare penale după finala Cupei României

Jandarmeria Capitalei a sesizat poliția în cazul a 33 de suporteri, care au comis mai multe infracțiuni, în cadrul finalei Cupei României, câștigată de Steaua, scor 3-0, în fața echipei Universitatea Cluj.

Cei 33 suporteri s-au ales cu dosar penal după ce au comis fapte precum: deținerea și folosirea de materiale pirotehnice fără drept (27 persoane), deținere de droguri de mare risc (5 persoane), port de obiecte interzise sau arme albe (1 persoană), informează romanialibera.ro

Jandarmeria a dat 14 amenzi în valoare totală de 8.250 lei pentru încercarea de pătrundere în arena sportivă cu nerespectarea normelor de acces, pentru nerespectarea de către agenţii de ordine ai firmei de securitate a obligaţiilor, pentru introducerea în arena sportivă a unor mesaje cu conţinut obscen şi pentru proferarea de injurii şi expresii jignitoare, conform unui comunicat.

Un incident a avut loc într-un mall din București, unde un tânăr, în vârstă de 22 de ani, încerca să vândă peste 700 de materiale pirotehnice. El a fost imobilizat de forțele de ordine, iar marfa a fost confiscată.

Aproape 40.000 de suporteri s-au aflat pe Arena Națională la finala Cupei României Timișoreana. Steaua a câștigat, duminică seara, eventul, după ce și-a trecut în palmares, în acest an, atât campionatul, cât și Cupa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *