În maximum două săptămâni preşedintele Autorităţii de Supraveghere a Asigurărilor (ASF), Mişu Negriţoiu, va fi chemat la audieri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Principalele capete de acuzare ar fi: abuz în serviciu în cazul Astra Asigurări, modificarea legii de funcţionare a ASF şi analiza unor probe care stau la baza acuzaţiilor că preşedintele ASF ar fi instigat asigurătorii la majorarea tarifelor RCA.
Chemarea preşedintelui ASF la DNA are loc în contextul în care scandalul generat de majorarea fără precedent a tarifelor RCA nu s-a stins, chiar dacă acum se lucrează la stabilirea unor tarife de referinţă, iar în timpul audierilor în Parlament, preşedintelui i-a fost cerută în nenumărate rânduri demisia (şi de către membrii partidelor politice şi de către reprezentanţii transportatorilor). În schimb, ASF a anunţat că vicepreşedintele responsabil cu piaţa asigurărilor, Marius Vorniceanu, a înaintat demisia sa Parlamentului României, pe 28 septembrie, urmând ca aceasta să îşi producă efectele începând cu data de 3 octombrie. Atribuţiile sale au fost preluate de Mişu Negriţoiu, scrie romaniatv.net.
