Un fost ministru al Apărării Naţionale denunţă „războiul informaţional” din care ar face parte eventualul „dosar nuclear” al României, despre care s-a discutat încă din această dimineaţă.
Deputatul PSD Mircea Duşa (ministru al Apărării între 2012 şi 2015) a declarat, joi, pentru PSnews.ro, că populaţia nu are motive să se alarmeze, întrucât „există un control strict” al armelor nucleare, iar Parlamentul României are un cuvânt greu de spus într-o atare situaţie.
„În primul rând, referitor la armele nucleare, există un control strict. În al doilea rând, nu se pot amplasa de pe o zi pe alta – vă aduceţi aminte că şi amplasarea scutului anti-rachetă de la Deveselu s-a făcut după negocieri intense şi s-a aprobat prin lege de către Parlament. Or, în momentul de faţă (cel puţin din informaţiile pe care le am), nu au existat asemenea discuţii pe subiectul transferării armelor nucleare din Turcia şi, până la urmă, cred că este un subiect foarte serios şi trebuie consultate instituţiile abilitate ale statului. Aşa cum prevede legea, orice amplasare de obiectiv militar pe teritoriul României se aprobă prin lege de către Parlament”, a precizat Duşa.
Mai mult: Mircea Duşa a adus în discuţie necesitatea consultării populaţiei pe această temă.
„Nu ştiu cine are intenţia să creeze acest subiect, dar el este o intoxicare de presă şi face parte din războiul acesta informaţional care este la modă, dar un asemenea subiect trebuie tratat cu responsabilitate. Nu trebuie să creăm panică în rândurile populaţiei, deoarece sunt paşi de parcurs pentru a amplasa sau a dizloca spre România arme nucleare. Or, până la urmă, cred că şi populaţia are un cuvânt de spus legat de acest subiect şi, fără o consultare a populaţiei, cred că nici nu este posibil. Trebuie ca populaţia să stea liniştită din acest punct de vedere”, a punctat parlamentarul.
Confruntat cu recenta declaraţie a lui Victor Ponta (potrivit căreia Rusia s-ar putea ascunde în spatele zvonurilor despre armele nucleare ce ne-ar putea fi aduse din Turcia), Mircea Duşa a replicat: „Eu nu fac afirmaţii de acest gen, însă am precizat faptul că face şi acest subiect parte din războiul informaţional la care asistăm destul de mult, de când a izbucnit criza din Ucraina”.
