Skip to content
Politică

Două scenarii de groază pentru Victor Ponta și PSD. Ce rezervă viitorul pentru social-democrați?

Dosarul pe care DNA îl are deschis pe numele lui Victor Ponta face ca principalul partid de guvernare să fie pus într-o situație critică. În acest moment, PSD își joacă, într-un fel sau altul, viitorul politic, adică dacă va mai rămâne un partid de guvernământ sau va „înfunda” opoziția.

PSD-ul condus de Victor Ponta a cunoscut numeroase perioade de glorie, dar, în același timp, multe momente negre. Iar acestea ar fi, în ordine, scandalul plagiatului, membri ai Cabinetului cu probleme cu justiția, până la ruperea USL, pierderea alegerilor prezidențiale și punerea sub urmărire a premierului.

La ora actuală, PSD se găsește în fața a două posibile scenarii:

1) Victor Ponta rămâne în funcția de președinte al PSD și cea de prim-ministru. PSD va fi afectat de cea mai gravă criză de imagine pe care au avut-o în ultimii 25 de ani. Criza de imagine ce a rezultat după guvernarea Năstase va fi un mic copil față de cea prin care vor trece social-democrații în perioada următoare.

Am asista la un PSD căruia îi vor lua câțiva ani buni până să mai poată emite pretenții la guvernare, probabil mai mult decât cei 8 ani care s-au scurs între finalul guvernării Năstase și guvernul USL.

În imaginea publică, Victor Ponta va fi perceput drept premierul urmărit penal, cel care a ținut cât a putut de scaun. Iar românilor nu le place acest tip de personaj. De aceea, se va ajunge la un fel de dispreț asupra lui Victor Ponta, care se va răsfrânge asupra PSD-ului, iar scorul social-democraților de la anul s-ar putea să fie unul dezastruos, chiar mai rău decât cel din 2008.

2) Victor Ponta demisionează din ambele funcții și își duce războiul cu justiția în privat. Într-o asemenea situație, social-democrații vor avea de ales între a se reforma sau a se conserva. Reformarea presupune o conducere nouă, imaculată, cu o nouă gândire și un alt stil de a face politică. Conservarea ar însemna ca actualii lideri să rămână pe poziții, iar din rândurile acestora să fie propus un succesor al lui Victor Ponta.

De preferat ar fi să se meargă pe calea reformării, cea care a fost îndelung promovată în decembrie anul trecut, dar și în primele luni ale acestui an, dar care nu a mai avut loc.

Problema PSD-ului într-un asemenea caz este una destul de mare. Deocamdată, în toată această mare social-democrată, nu există un lider care să poată să îi ia locul lui Victor Ponta. Pentru a putea să se reformeze sau să se regrupeze, PSD are nevoie de un lider, iar acesta nu pare a ieși la suprafață.

Posibilele variante ale PSD-ului la ora actuală ar fi Valeriu Zgonea și Rovana Plumb, lideri social-democrați care nu au probleme cu justiția și nici o imagine pătată. Însă, Valeriu Zgonea nu a demonstrat că are abilități de a conduce și nici susținerea sa în partid nu pare a fi destul de însemnată. În privința Rovanei Plumb, lucrurile stau diferit: chiar dacă ar avea susținere în partid, nu ar avea „un guru” în spate, așa cum Năstase l-a avut pe Iliescu, iar Ponta pe Năstase, Dragnea și ceilalți mari ai PSD-ului.

Dacă va demisiona și de la Palatul Victoria, pe lângă funcția de lider al PSD, social-democrații trebuie să găsească un posibil înlocuitor al acestuia pentru Palatul Victoria. Iar în acest moment este destul de dificil de găsit un personaj care să aibă influența lui Victor Ponta, o imagine impecabilă și un discurs imbatabil.

Totuși, Victor Ponta se poate relegitima ca prim-ministru al României dacă moțiunea de cenzură a PNL va pica în Parlament. Pentru o perioadă scurtă de timp, social-democrații vor profita de debandada liberală, iar în astfel de condiții, problema lui Victor Ponta va fi trecută într-un plan secund, dar nu uitată. Însă, dacă moțiunea va trece și Victor Ponta va fi demis, atunci ajungem din nou la problema legată de prim-ministrul PSD.

Pentru Victor Ponta, indiferent dacă demisionează sau nu, va exista această pată de imagine. În cazul său, problema cu justiția va conta mai mult ca la Adrian Năstase, el fiind un premier în exercițiu urmărit penal. La fostul lider social-democrat mergea varianta unui proces politic pe care Traian Băsescu i l-a intentat. Victor Ponta nu prea convinge când acuză justiția care a făcut pact cu PNL, atâta timp cât a tăcut cu privire la subiecte ce țin de acțiunile DNA. De asemenea, discursul său că e bine să îl ia justiția pe Băsescu, dar și pe Udrea, i se întoarce împotrivă la acest moment. Întrebare care se pune este de ce ar trebui să fie justiția pentru unii mumă și pentru alții ciumă?

1 comentariu la “Două scenarii de groază pentru Victor Ponta și PSD. Ce rezervă viitorul pentru social-democrați?

  1. Raspunsul la ultima intrebare: pentru ca desi stau in gura cu cuvintele stat de drept, democratie, independenta justitiei, nu au avut curiozitatea sa le afle definitia si le calca in picioare in fiecare zi. Interesul acum este scoala-te tu, sa ma asez eu, dar nu asa cum scrie la lege, ci prin orice mijloace. S-a ales terfelirea. Daca isi va da demisia, nu se va mai auzi nimic de nici unul dintre cele 17 (!!) capete de acuzare. Amintiti-va cazul Grebla! Dupa ce a plecat de la CCR (asta a fost scopul), nu s-a mai auzit nimic de capre, struti si rochii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *