Skip to content
Politică

Două sindicate, acțiuni la comun împotriva Puterii

vremeanoua.ro

Polițiștii, personalulul contractual din Poliție și lucrătorii din Administrația Penitenciarelor vor reacționa în comun la greve, sindicatele celor două categorii de funcționari semnând un protocol de colaborare în acest sens.

Acordul a fost negociat între Dumitru Coarnă, președintele sindicatului din Poliție și Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatelor din sistemul penitenciar.

Conform protocolului încheiat pe durată nedeterminată, cele două sindicate se vor sprijini reciproc în problemele comune la nivelul ministerelor de resort, Parlamentului și Guvernului, ceea ce presupun  masă de presiune mai mare pe factorii decdenți care întârzie în rezolvarea doleanțelor formulate de sindicaliști, informează ziare.com.

Practic, cele două sindicate vor reacționa la unison în cazul organizării mitingurilor de protest și a pichetărilor derulate în fața instituțiilor administrației centrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *