Două tramvaie s-au ciocnit în zona Șura Mare, București, șapte persoane fiind rănite, anunță Inspectoratul Pentru Situații de Urgență București Ilfov. Victimele au suferit leziuni ușoare și sunt în evaluare medicală, 3 urmând să fie tranferate la Spitalul Bagdasar, potrivit Hotnews.
Brigada Rutieră a transmis că accidentul a avut loc în jurul orei 11.40, fiind implicate două tramvaie. Astfel, la intersecţia Şoselei Olteniţei cu Giurgiului, conducătorul tramvaiului liniei 7 care se deplasa pe şoseaua Oltenitei către şoseaua Giurgiului nu ar fi schimbat macazul şi s-a ciocnit frontal cu un tramvai al liniei 11, care circula regulamentar.
„Se efectuează cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile producerii accidentului rutier”, a arătat sursa citată, precizând că cei doi vatmani au fost testaţi pentru a se vedea dacă au consumat alcool, rezultatele fiind zero.

