Skip to content
Politică

Dragnea îi dă peste nas lui Ponta: Nu e cel mai în măsură să vorbească

adevarul.ro

Actualul președinte al PSD, Liviu Dragnea, îi dă peste nas predecesorului Victor Ponta, după ironiile acestuia de pe Facebook cu privire la weekendul petrecut de cel dintâi la pescuit alături de premierul Sorin Grindeanu.

CITIȚI ȘI: Ponta îl atenționează pe Grindeanu: Să-si pună urgent o vestă solidă de salvare

Dragnea a declarat luni că nu Ponta este cel mai în măsură să vorbească despre cine şi de ce a ieşit din „barca USL”, însă a precizat că deja nu-l mai deranjează ceea ce spune fostul prim-ministru despre el, relatează Digi24.ro.

„Noi vorbim de lucruri care nu există. Tot vorbim de aceşti nemulţumiţi. Nu-i vedem. Pot fi nemulţumiţi, nicio problemă, dacă se face un pol, să-l facă, mult succes! Deocamdată, în PSD nu avem problemele astea. Poate se doreşte să avem astfel de probleme. Nu avem. Am avut şi foarte multe întâlniri şi o să avem în continuare în partid. Am început să ne întrebăm unii pe alţii care suntem nemulţumiţi. Nu-i găsim, dar mai căutăm”, a comentat ironic Liviu Dragnea.

Liderul PSD consideră că Victor Ponta nu este cel mai în măsură să vorbească cine şi de ce a ieşit din „barca USL”.

„Nu ştiu ce va face (Ponta – n.r.). Eu ştiu că am avut un weekend bun cu premierul Grindeanu. Despre barca USL-ului cred că nu este cel mai în măsură să vorbească cine şi de ce a ieşit din barcă”, a afirmat Liviu Dragnea, adăugând că nu a mai vorbit de o săptămână cu fostul premier și amintind că a rupt demisia lui Victor Ponta din PSD, lucru pe care nu-l regretă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *