Skip to content
Politică

Dragnea lămurește situația: iese sau nu PSD în stradă pentru Victor Ponta?

După ce a apărut informația potrivit căreia liderii PSD vor să riposteze la presiunea venită din partea PNL și a lui Klaus Iohhannis, printr-un miting de anvergură organizat pentru sprijinirea lui Victor Ponta, coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea, a reacționat.

Astfel, înainte de ședința Biroului Politic Național a PSD, Liviu Dragnea a declarat că PSD „nu organizează niciun miting”, subliniind faptul că nu e nevoie ca social-democrații să iasă în stradă pentru a-i arăta președintelui PSD susținerea.

Citește și: SURSE Actiune de amploare pregatita de PSD pentru a-l sustine pe Victor Ponta

„Nu organizeaza niciun miting. Nu stiu de ce a aparut o asemenea informatie. Nu e nevoie sa iesim in strada sa ii aratam sustinerea”, a declarat Liviu Dragnea înaintea ședinței Biroului Permanent Național.

„Despre faptul ca au existat nemultumiri cu privire la faptul ca Oprea a stat putin la ultima sedinta a PSD – O sa il rugam sa stea mai mult sa nu mai fie nemultumiri”, a mai lămurit Liviu Dragnea.

Totodată, Liviu Dragnea a declarat, luni, că nu are „veşti” despre starea de sănătate a premierului Victor Ponta şi a precizat că „nimeni” în partid nu ştie când se va întoarce şeful guvernului în ţară, transmite Mediafax.

„Nu am veşti despre starea de sănătate a premierului, când se întoarce ne găseşte aici”, a spus Dragnea.

Dragnea a precizat că nu s-a discutat în partid despre o demisie a lui Ponta.

„Toată lumea aşteaptă să se întoarcă, când se întoarce vedem ce hotărăşte”, a spus oficialul social-democrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *