Liviu Dragnea a insistat, din nou, că Legea bugetului de stat pe 2019 va fi retrimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare în forma inițială.
Iohannis reîntorsese legea la Parlament pentru modificări, acuzând PSD că a construit bugetul pe acest an în funcție de nevoile clientelei de partid și ingorând investițiile în insfrastructură, Educație și Sănătate. Șeful social-democrat, în schimb, insistă că bugetul este bine făcut și nu trebuie să sufere nicio modificare, potrivit B1.
„Bugetul a fost elaborat foarte bine şi nu putem să îl modificăm din cauza mofturilor unui om care întâmplător e preşedintele României”, a afirmat Liviu Dragnea.
