Președintele PSD, Liviu Dragnea, oferă CIFRE pe care urmează să se bazeze programul de guvernare al Partidului Social Democrat.
Deputatul a declarat, joi, în Constanța, că programul de guvernare cu care PSD va candida la alegerile parlamentare de anul acesta va avea buget pentru implementare și va prevedea un deficit public de maximum 2% din PIB, informează Agerpres.
Liviu Dragnea a dat asigurări că programul de guvernare va prefigura pentru prima dată în istoria postdecembristă perspectivele de dezvoltare economică, industrială și demografică ale României, precum și sursele de finanțare ale acestui program.
„Va fi un program de guvernare care va avea și buget pentru implementare și va prevedea un deficit public de maxim 2% din PIB și dezvoltarea unor capacități industriale de producție de către stat. Avem instrumentul prin care se poate face acest lucru. Programul nostru de guvernare va fi structurat astfel încât să ajute capitalul românesc, firmele românești. Patronii români au ajuns să fie și opresați și agresați. De ce? Pentru că sunt români?” s-a întrebat liderul social-democrat.
Dragnea a mai afirmat că „va fi un program politic de guvernare românesc, național și special făcut pentru om”.
„A venit momentul să discutăm ce face fiecare parte a momentului pentru om, de la creșă, grădiniță, școală, facultate, loc de muncă… La toate serviciile publice trebuie să facem referire ca instrumente pentru om, în slujba omului și nu invers”, a spus Dragnea, la Școala de vară a femeilor social-democrate.
