Vedeți mai jos cum liderul PSD, Liviu Dragnea, pregătește debarcarea lui Sorin Grindeanu din funcția de prim-ministru, într-o strategie cu bătaie până la președintele Klaus Iohannis.
Astfel, conform unor surse citate de DCNews, există disensiuni adânci atât între Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu, cât și în interiorul PSD-ului, pornite de la suspiciuni de pactizare cu sistemul. Pe fondul accentuării acestor disensiuni, șeful social-democraților vrea să îl înlocuiască pe premier, acesta constituind de fapt pretextul mult-anunțatei evaluări.
Nu cu mult timp în urmă, Liviu Dragnea a spus că actualul guvern este unul bun, însă ar trebui să fie excepțional. El a menționat că nu este de ajuns ca Executivul să funcționeze în viteza a III-a, când poate funcționa în a IV-a.
Citiți AICI scenariile luate în calcul de Dragnea, precum și felul în care PSD-iștii l-ar putea în final scoate vinovat pe Iohannis pentru eșecul unui program de guvernare pe care deja roșiii l-au prezentat cu surle și tobe drept unul benefic pentru români.
