Skip to content
Politică

Dragnea recrutează partidele mici. PND, la masa negocierilor cu PSD / EXCLUSIV

pressalert.ro

Liviu Dragnea, președinte PSD, se pregătește de alegerile parlamentare din decembrie și a deschis discuțiile cu partidele mici. Printre acestea, este vizat și Partidul Național Democrat, condus de deputatul Daniel Fenechiu.

Chiar dacă PND n-a trecut de pragul electoral la alegerile locale, Dragnea este dispus să facă o ofertă pentru fiecare procent pe care îl va aduce partidul condus de Fenechiu. Dragnea își dorește să consolideze poziția de partid de stânga și să nu piardă din voturi.

Daniel Fenechiu a dezvăluit pentru PSnews.ro că negociază cu PSD, singurul partid cu care au discuții.

„În prag de alegeri parlamentare, în general, partidele mici negociază cu partidele mari. PSD este cel mai mare partid din România și cred că fiecare partid mic nu face altceva decât să negocieze unii cu PSD, alții cu PNL. Nu e nimic spectaculos în această informație, ea este reală. În maniera și în momentul în care se vor concretiza anumite lucruri, cu siguranță va exista și un anunț oficial pentru că e important ca opinia publică și românii să știe cum se așează apele în politica românească”, a spus deputatul.

Fenechiu a scos la iveală și intențiile pe care le are PND în negocierile cu PSD, precizând că momentan nu au existat discuții legate de numărul de locuri pe listele pentru alegerile parlamentare.

„Orice partid mai mic care negociază cu un partid mare își dorește de principiu două lucruri: Unul dintre ele ține de anumite priorități pe care le are, care să impună partidul respectiv în harta politică viitoare a României. Și lucrul numărul doi, evident, o reprezentare parlamentară, că în ultimă instanță dacă nu ai parlamentari e mai greu să te exprimi. Nu imposibil, dar e mai greu.

Nu am avut nicio discuție relativă la locuri. Toate discuțiile au vizat compatibilitatea între cele două și o manieră concretă în care s-ar putea dezvolta o colaborare politică. Nu am discutat nimic de locuri. Probabil că orice calcul în zona asta va porni de la rezultatele în alegerile locale, care sunt un barometru și un etalon”, a explicat Fenechiu.

PNL nu a venit cu o ofertă pentru cei din PND, după cum a precizat Fenechiu, lansând doar oferte individuale. De asemenea, liderul PND a mai confirmat că a primit oferte și din partea celor de la PMP. „De ani de zile eu am fost cotat ca un om de dreapta și oferte mi s-au făcut periodic. Nu aș putea spune că n-am prezentat interes pentru partidele din zona de dreapta românească, atât din partea PNL, cât și din partea PMP. Toate discuțiile au fost din perspectivă individuală”, a precizat Fenechiu.

PNL nu are nicio disponibilitate de a negocia cu partidele mici, indiferent de orientarea lor. Faptul că de-a lungul timpului ai fost un partid de dreapta sau ai fost un partid care întotdeauna ai susținut politicile de dreapta și implicit atât PNL-ul cât și cele două componente majore ale PNL-ului de astăzi, sunt lucruri care nu prea contează pentru PNL-ul de astăzi. PNL nu manifestă disponibilitate și asta este ceea ce am constatat și din declarațiile celorlalte partide mici.

Există în zona PNL o ofertare a anumitor lideri, dar e o diferență între soluțiile individuale pe care un parlamentar, lider de partid, poate să le aleagă sau soluțiile de grup, de partid.

Eu nu critic și nu e treaba mea să analizez o politică internă a unui partid. Fiecare partid își cunoaște foarte bine prioritățile, știe foarte bine ce vrea să facă și din punctul ăsta de vedere, fiecare alege acele strategii pe care le consideră a fi în concordanță cu obiectiele pe care și le stabilește. PSD dă dovadă de mai multă deschidere și din punctul ăsta de vedere sunt mult mai activi pe zona de socializare politică și pe zona de alianțe și cred că această abordare va aduce un plus PSD-ului, pentru că una peste alta există foarte mulți români care nu sunt, în mod tradițioanl sau în momentul de față, nici fani PSD, nici fani PNL”, a conchis liderul PND.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *