Președintele Patidului Social Democrat, Liviu Dragnea, se spală pe mâini de gafa de pe Facebook, respectiv mesajul de condoleanțe transmis joi, la moartea istoricului, pe pagina de Facebook a lui Liviu Dragnea se vorbea despre trecerea în neființă a lui Mircea Djuvara, în loc de Neagu Djuvara.
Mai precis, șeful Camerei Deputaților a afirmat că textul scris de el era corect, însă eroarea a fost săvârșită de cel ce a urcat mesajul pe pagina oficială a lui Liviu Dragnea. Mai mult decât atât, persoana responsabilă ”nu mai e”.Din declarația politicianului, se înțelege că ar mai fi avut parte de astfel de experiențe, relatează B1.ro.
”Eu nu l-am confundat, am făcut o greşeală că am avut încredere în cineva să-mi posteze. Eu am scris textul, l-am transmis, după care mi-a spus peste câteva minute că a făcut o greşeală. Cine a făcut greşeala nu mai e. Am mai păţit din astea. Încet – încet, cei care le fac dispar”, a explicat Dragnea.
