O dramă s-a produs vineri dimineaţă în municipiul Drobeta-Turnu Severin: o explozie a lăsat în urmă mai multe persoane rănite.
Deflagraţia s-a produs într-un apartament şi s-a soldat cu doi răniţi, scrie News.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Raluca Târcă, în jurul orei 7.00 ISU a fost anunţat că s-a produs o deflagraţie într-un apartament dintr-un bloc din cartierul Schela din Drobeta Turnu Severin, iar la faţa locului au fost trimise o ambulanţă SMURD şi echipaje de pompieri.
Reprezentantul ISU a precizat că explozia, ale cărei cauze nu au fost stabilite deocamdată, nu a fost urmată de incendiu.
În urma exploziei, au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital două persoane care au suferit arsuri de gradele 1 şi 2.
