Skip to content
Societate

Drumarii montează plase de retenţie pe Transfăgărăşan din cauza căderilor de pietre. Deszăpezirea continună

news.ro news.ro

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă că a demarat montarea de plase de retenţie pe Transfăgărăşan, în trei zone periculoase, din cauza căderilor de pietre. În paralel continuă deszăpezirea drumului, în vederea redeschiderii.

„În paralel cu deszăpezirea Transfăgărăşanului, a început şi montarea plaselor şi barierelor care vor proteja de căderile de pietre 3 zone periculoase ale drumului. Aceste amenajări necesită atât curăţarea versanţilor cât şi forarea a sute de găuri în stâncă în care vor fi prinse plasele”, a anunțat, vineri, DRDP Braşov.

În 12 mai, drumarii anunţau că a început deszăpezirea Transfăgărăşanului, operaţiunea fiind realizată de Districtul Bâlea.

„Din păcate iarna prelungită şi vremea deosebit de rece din ultima perioadă îngreunează intervenţia utilajelor, stratul de zăpadă depăşind pe alocuri 5-6 metri grosime. Cu toate acestea suntem convinşi că vom reuşi şi în acest an să deschidem mai devreme traficul pe Transfăgărăşan faţă de termenul obişnuit de 1 iulie”, anunţau drumarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *