După Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, potopul! Deputatul PSD Victor Ponta arată sectoarele-cheie ignorate de către preşedinte şi premier.
Într-un mesaj postat, miercuri, pe Facebook, fostul prim-ministru îi critică pe cei doi demnitari pentru faptul că se află în străinătate tocmai în aceste zile, când România este afectată de inundaţii. Concret, Victor Ponta avertizează că, în 2017, „vom plăti scump acest an pierdut”.
„Din pacate asa este Romania in 2016 / fara subventii in agricultura, fara fonduri europene, fara investitii, fara incasari la buget , fara perspective!
In 2017 vom plati scump acest an pierdut! Iar Dl Iohannis si Dl Ciolos vor fi si atunci in vizite in strainatate!!!” transmite Ponta.
