Skip to content
Politică

După o discuție cu Emmanuel Macron, Cioloș s-a răzgândit: nu își va mai da demisia din USR. Ce condiție a pus conducerii partidului

Europarlamentarul USRPLUS Dacian Cioloș s-a răzgândit și nu mai demisionează din formațiunea politică, au precizat surse politice pentru PS News. Decizia acestuia vine în urma unei discuții pe care europarlamentarul ar fi avut-o, atât cu președintele francez Emmanuel Macron, cât și cu actuala conducere a USRPLUS, referitoare la planul partidului pentru alegerile prezidențiale din 2024.

Concret: sursele citate susțin că, în urma discuției pe care Dacian Cioloș ar fi avut-o cu președintele francez, europarlamentarul „a venit cu gânduri mai bune la București” și a anunțat că nu va rupe partidul, cu o condiție: să aibă un cuvânt greu de spus în privința candidatului USRPLUS la alegerile prezidențiale. Dacian Cioloș speră că „prietenia” lui cu Emmanuel Macron o va convinge pe Laura Codruța Kovesi să candideze din partea USRPLUS la alegerile prezidențiale.

Amintim că agenția de presă News.ro anunțase marți că fostul lider al USR, Dacian Cioloş, urma să îşi anunţe în perioada următoare demisia din partid, alături de câţiva apropiaţi ai lui, cel mai probabil europarlamentari.

Reamintim că Dacian Cioloș a demisionat de la șefia USR pe 7 februarie, iar președinte interimar a devenit Cătălin Drulă. Cioloș a motivat demisia prin imposibilitatea de a colabora cu Biroul Național, unde majoritatea e deținută de echipa din vechiul USR. Cioloș a rămas membru USR.

Director INSCOP Research: „Kovesi are în continuare un nivel ridicat de încredere”

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, are în continuare un nivel ridicat de încredere, susține politologul Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research. Invitat în studioul Puterea Știrilor, Remus Ștefureac a precizat că sunt două personalități care vin din poziții internaționale și care pot fi competitori redutabili la alegerile prezidențiale din 2024: Laura Codruța Kovesi și Mircea Geoană.

„Nu știu dacă a întrebat-o cineva. Probabil dacă ar întreba-o cineva, ar spune că nu și-ar dori așa ceva. Sau cine știe ce va spune. Doamna Kovesi are în continuare un nivel ridicat de încredere, văzut și din măsurătorile noastre, dar și din măsurătorile altor institute. Se situează destul de sus la capitolul încredere. Aici sunt două personalități care vin din poziții internaționale și care pot fi competitori redutabili. Una este doamna Kovesi, celălalt este domnul Geoană care, de asemenea, mai ales în acest context al războiului din Ucraina, venind din postura de secretar general al NATO și având o credibilitate uriașă și o îndemânare de a fi prezent, are un nivel de încredere foarte ridicat în acest moment.

Domnul Mircea Geoană nu poate candida decât din partea PSD. Chiar un lider PSD a invocat acest lucru, în sensul că poate fi o opțiune. În cazul PSD, însă, pot fi mai multe opțiuni. L-ați amintit pe domnul Marcel Ciolacu, doamna Gabriela Firea, dar ține foarte mult și de sprijinul pe care l-ar obține din partea partidului. Cred că mai degrabă ar fi împinsă la o candidatură dacă s-ar ști că nu sunt șanse de câștig”, a declarat politologul Remus Ștefureac.

DETALII AICI: Kovesi, candidatul USR la alegerile prezidențiale? Director INSCOP Research: „Probabil dacă ar întreba-o cineva, ar spune că nu și-ar dori așa ceva”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *