Operatorii economici de stat cu ”specific feroviar”, precum CFR Călători sau CFR Marfă, dar și alte companii subsidiare, vor putea majora cheltuielile de natură salarială față de nivelul programat în ultimul buget de venituri și cheltuieli, fără a mai respecta condiția reducerii pierderilor și/sau a plăților restante realizate în anul precedent, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al Camerei Deputaților, potrivit profit.ro.
Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la companiile de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cât și legea bugetului de stat pe anul curent prevăd posibilitatea majorării cheltuielilor de natură salarială în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2023 în cazul unei astfel de companii, faţă de nivelul programat în ultimul buget aprobat, sub condiţia îndeplinirii obligației cu privire la reducerea pierderilor şi/sau a plăţilor restante realizate în anul 2022.
Modificarea legislativă fusese avizată de comisiile de specialitate, după cum a relatat Profit.ro, de la finele lunii martie, dar abia acum, după protestele angajaților feroviari, majoritatea de guvernământ a decis să voteze și adopte proiectul.
”Contextul economic actual a determinat, în principal, o scădere a puterii de cumpărare, generată de creşterea, în anul 2023, faţă de anul 2022, a preţurilor la gazele naturale, energie electrică, combustibil, precum şi la materiale, în ansamblul lor, generând astfel o prognoză de creştere a cheltuielilor pentru anul 2023.
Pe cale de consecinţă, pentru anul în curs, nu poate fi impusă condiţionalitatea pentru operatorii economici cărora li se aplică prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare”, au constatat deputații majorității de guvernământ.
Mai multe detalii, aici.
