Skip to content
Politică

După voia lui Ciolacu: Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată miercuri, începând cu ora 12:00

camera deputatilor/facebook

Birourile Permanente Reunite (BPR) ale Camerei Deputaților și Senatului au decis ca moțiunea de cenzură depusă de PSD și UDMR să fie dezbătută și votată miercuri, începând cu ora 12:00, așa cum a propus președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, relatează g4media.ro.

Anterior, ședința Birourilor Permanente, programată pentru ora 12:00, a fost suspendată din cauza absenței parlamentarilor PSD.

Potrivit unor surse social-democrate reprezentanţii PSD au refuzat să participe la şedinţă deoarece au primit informaţii că în ședința de Guvern de la ora 14:00 se va adopta o ordonanţă de urgenţă pe tema alegerii uninominale a președinților de Consilii Județene.

Reprezentanţii PSD au aşteaptat să vadă că proiectul de OUG va fi retras de pe ordinea de zi, apoi au stabilit o nouă ședință de BPR pentru ora 17:00.

Moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, semnată de 208 parlamentari, a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PSD Daniel Suciu.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere, informează

Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

Moţiunea social-democraţilor vine după ce, săptămâna trecută, Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *