De-acum e oficial: vedeți în cele ce urmează cum va arăta manevra în valoare de miliarde de euro a PSD-ului cu companiile de stat.
Proiectul de lege pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost finalizat şi lansat miercuri noapte în dezbatere publică de către Ministerul Finanţelor, instituţia care va supraveghea FSDI. Acesta va cuprinde 27 de participaţii minoritare sau majoritare ale statului la companii profitabile, cu o valoare contabilă de circa 45 miliarde lei (10 miliarde euro), scrie News.ro.
Statul român va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a FSDI. Capitalul social al Fondului va fi format din aport în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni, şi din aport în numerar de 1,85 miliarde lei, din care o sumă de 50 milioane lei va fi vărsată la constituire, în 2017.
Companiile incluse în fond sunt:
- Engie România (la care statul român deţine 34% din acţiuni);
- Electrica (48,78%);
- Delgaz Grid (13,51%);
- E.ON Energie România (31,82%);
- Biofarm (1,16%);
- Chimcomplex (12,89%);
- OMV Petrom (20,63%);
- Telekom România Communications (45,99%);
- Antibiotice (53,02%);
- Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (100%);
- Loteria Română (100%);
- Societatea Naţională Aa Sării (51%);
- IAR SA (72,19%);
- Oil Terminal (59,62%);
- Cupru Min (100%);
- Unifarm (100%);
- Societatea Naţională a Apelor Minerale (100%);
- Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime (92,3%);
- Compania de Investiţii pentru Turism (100%);
- Romgaz (70%);
- Hidroelectrica (80,05%),
- Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (80%),
- Nuclearelectrica (82,49%);
- Imprimeria Naţională (100%),
- Administraţia Porturilor Maritime (80%),
- Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (100%);
- Conpet (58,72%).
Cele 27 de participaţii au generat în ultimii ani dividende de circa 2 miliarde lei – valoare care reprezintă media dividendelor pe ultimii trei ani -, care au fost încasate de buget.
„Proiectul de act normativ va avea impact asupra veniturilor bugetului de stat începând cu anul 2018 in sensul reducerii veniturilor la bugetul de stat cu valoarea dividendelor încasate de FSDI în contul acţiunilor transferate în portofoliul FSDI. Această influenţă va fi recuperată în anii următori primului an de funcţionare prin încasarea dividendelor pe care FSDI le va plăti statului, în calitate de acţionar unic potrivit hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de repartizare a profitului şi stabilire a dividendelor”, arată nota de fundamentare a proiectului de lege.
După crearea Fondului, dividendele acestor companii vor fi încasate de ctre FSDI. Valoarea participaţiilor urmează să fie stabilită de către evaluatori după crearea Fondului, pe baza valorii acţiunilor pa bursă, pentru companiile listate, şi a metodei activului net, pentru societăţile nelistate. Valoarea deţinerilor stabilită pe baza valorii unitare a acţiunilor din cele 27 de participaţii transferate FDSI era de circa 45 miliarde lei (10 miliarde euro) în 2015, însă valoarea reală a participaţiilor ar putea fi semnificativ mai mare sau mai mică.
