Deputatul de Gorj Dan Vîlceanu – vicepreședinte al grupului PNL din forul parlamentar inferior – a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a creionat o perspectivă deloc optimistă pentru bugetari, în scenariul în care PSD va continua actualul stil de guvernare.
Concret: l-am întrebat pe membrul Comisiei de buget-Finanțe din Camera Deputaților de ce crede că România a ajuns în situația de acum, în care creșterea economică să nu fie resimțită atât de mult în buzunarele românilor. În replică, economistul a opinat că principalul vinovat este inflația, care a anulat în mare parte majorările salarale. La inflație se adaugă slaba colectare bugetară, a arătat Vîlceanu.
„Motivele sunt multiple. Din punctul meu de vedere, principalul motiv este inflația. Gândiți-vă că inflația a ajuns în momentul ăsta undeva la peste 4% (4,3%, dacă nu mă-nșel). Asta înseamnă scăderea puterii de cumpărarea. Pe de o parte. Pe de altă parte, banii pe care Guvernul i-a aruncat în economie (și aici mă refer la majorările de salarii și pensii) au fost înghițite de taxe, de transferul contribuțiilor (atunci când vorbim despre salarii). Adică majorările nu s-au văzut.
Iar în momentul în care ai avut topite majorările salariale și inflație la sfârșitul anului de peste 3%, vă dați seama că tot ce trebuia să câștigi în plus n-a mai fost. Și atunci creșterea economică nu s-a văzut niciunde. De fapt, ăsta este marele pericol. Gândiți-vă că într-un an de creștere economică au fost venituri fiscale mai mici decât în 2016! Or, în condițiile în care, din punctul nostru de vedere, o posibilă criză este gata să vină, ce vom face în momentul ăla? Adică dacă pe creșterea economică-record nu ești în stare să majorezi veniturile fiscale, atunci în momentul în care vei avea o scădere a economiei, un recul economic, ce vom face? Va trebui să tăiem salarii și pensii?” a declarat Dan Vîlceanu pentru PSnews.ro
În momentul în care președintele PNL Gorj a adus vorba despre tăierea de salarii și pensii, i-am solicitat să precizeze dacă se așteaptă ca, în condițiile în care actualul stil de guvernare va continua, România să se confrunte din nou cu o austeritate precum cea a lui Traian Băsescu și Emil Boc.
În primă fază, politicianul a evitat un răspuns tranșant: „Nu e vorba de austeritatea cuiva, pentru că niciun partid nu dorește să ia măsuri de austeritate. Pe de altă parte, trebuie să iei măsuri care sunt în concordanță cu realitatea economică. Cred că cei din guvernarea PSD-ALDE au greșit în momentul în care n-au știut să gestioneze o creștere economică: am avut un deficit mare, deși cheltuielile bugetare puteau fi susținute, în condițiile unei colectări mai bune, fără să apelăm la împrumuturi și cu un deficit mai mic. Iar deficitele mari (spre 3%) de obicei le păstrezi pentru anii în care creșterea economică e mai mică sau ai un recul economic în țară”.
Totuși, noi am insistat: este posibil ca, peste niște ani, guvernarea de atunci (indiferent de culoarea ei politică) să fie nevoită a tăia salarii și / sau pensii? La rândul lui, Dan Vîlceanu s-a arătat pesimist, dar a estimat că ar putea surveni o tăiere a numărului de posturi din sistemul bugetar – mai precis, a acelor posturi ineficiente.
„Eu cred că o guvernare responsabilă în momentul ăsta trebuie să reașeze economia pe principii sănătoase: pe de o parte, să discutăm foarte clar la ce venituri aplici contribuții. Pentru că, în mod normal, contribuțiile n-au niciun fel de legătură cu dividendele, de exemplu. Și totuși: te pune statul să plătești contribuții de sănătate la dividende. Care sunt principiile corecte pe care așezăm fiscalitatea? Acestea trebuie să fie discutate cu sindicate, patronate, opoziție (oricare ar fi opoziția de la momentul ăla), nu ca acum (luate peste noapte), și apoi luată o măsură corectă și așezat și bugetul pe ceea ce poate economia românească la momentul respectiv. Eu așa văd lucrurile. Eu nu cred că se va ajunge la tăieri de salarii, dar la o reconsiderare – după o analiză serioasă – a numărului de angajați din instituțiile publice trebuie să se ajungă, pentru că sunt foarte multe instituții unde sunt și salariați care n-au niciun fel de activitate”, a detaliat PNL-istul.
Pe de altă parte, Dan Vîlceanu nu a precizat un orizont de timp în care s-ar putea produce această reducere a locurilor de muncă de la stat.
„Asta e o chestiune care ține de guvernare, de modul în care îți asumi guvernarea. Atunci când noi vom fi la guvernare, putem să discutăm de lucrurile astea. Până atunci, suntem în opoziție și n-avem capacitatea de a impune la momentul ăsta vreo măsură sau alta, decât să încercăm să-i convingem sau, atunci când îi prindem pe picior greșit, să votăm și să treacă anumite măsuri, pentru că majoritatea PSD-ALDE cam își votează proiectele (nu stau de vorbă)”, a încheiat deputatul, membru în Biroul Executiv (BEx) al Partidului Național Liberal.
