Economistul Adrian Câciu a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care trece în revistă marile provocări economice cu care se confruntă Uniunea Europeană. În viziunea acestuia, Uniunea Europeană are probleme mai mari de rezolvat decât Brexit-ul, de vreme ce următoarea recesiune va expune zona euro „ca pe un proiect pe jumătate copt sau matur care are nevoie de conducere”.
„Provocări Economice Europene
Un traseu de avarie.
Uniunea Europeană are probleme mai mari de rezolvat decât Brexit-ul, care, după cum toți am aflat, s-a amânat din nou ceea ce face ca orice analiză să fie mult mai complicată.
Următoarea recesiune va expune zona euro ca pe un proiect pe jumătate copt sau matur care are nevoie de conducere, de leadership, ceea ce până acum, din păcate, nu s-a întâmplat.
Prea multă atenție s-a acordat Brexitului, prea multă dezbatere făcută de cei care rămân sau de ce care ies, in timp ce probleme reale ale Uniunii Europene au rămas undeva, suspendate, fără a fi dezbătute, deși impactul economic al acestora poate fi distrugător pentru viitorul european.
Mulți economiști de talie mondială sunt de părere că modelul economic european este învechit și a îmbătrânit alături de populația europeană.
Europa are o mulțime de companii de talie mondială, dar, spre deosebire de SUA, niciuna dintre acestea nu a fost înființată în ultimii 25 de ani.
În epoca de aur a Europei, Volkswagen a fost un rival cu Ford, iar Siemens concura de la egal la egal cu General Electric.
Dar nu există un Google, Facebook sau Amazon european, iar în tehnologiile emergente ale celei de-a patra revoluții industriale, cum ar fi inteligența artificială, Europa nu este nicăieri.
China înregistrează progrese mai rapide decât Europa în dezvoltarea învățării automate sau inteligenței artificiale și are companii care reprezintă o amenințare pentru gigantii din Silicon Valley.
Acesta este motivul pentru care China, mai degrabă decât Europa, este ținta principală pentru războiul tarifar al lui Donald Trump.
Când planurile pentru euro au fost elaborate în urmă cu 30 de ani, s-a presupus că moneda unică va face ca piața unică să funcționeze mai eficient și să genereze o creștere mai rapidă.
Nu s-a întâmplat acest lucru ci, din contră, au crescut decalajele de dezvoltare dintre țări.
Performanțele țărilor din zona euro s-au înrăutățit, dar s-a investit atât de mult capital politic în proiectul uniunii monetare, încât nu există dorința de a accepta la fel de mult în reformarea acestei uniuni monetare.
Am spus in articolele anterioare, reforma ar trebui să înceapă cu stingerea unor datorii suverane, anterioare intrării in zona euro și care reprezinta ceea ce este peste 60% din PIB. De fapt aceasta ar fi o reforma monetara mondiala, pentru ca datoriile suverane au depășit în mult state nu neapărat PIB-ul cât mai ales capacitatea de absorbție naturala a acestor datorii.
Provocările economice cu care se confruntă Europa.
În primul rând, ultima verificare a sănătății asupra economiei din zona euro a arătat că creșterea rămâne cronică slabă.
Italia suferă de cea de-a cincea recesiune în cele două decenii, în timp ce economia germană dominată de export este lovită puternic de încetinirea economiei globale.
Germania este în pericolul recesionist și este complicat să scape de aceasta amenintare dacă nu vine cu politici de stimulare a economiei interne.
Zona euro în ansamblu pare să crească, dar cu sub 1% pe an, nu este în fapt o creștere.
A existat o scurtă perioadă în care dozele mari de stimul din partea Băncii Centrale Europene (BCE) au crescut rata de creștere a zonei euro.
Însă impactul ratelor dobânzilor zero și procesul de creare a banilor cunoscut sub denumirea de relaxare cantitativă (QE) sunt măsuri care nu vor avea efect pe termen mediu.
O adevărată soluție la problemele de creștere ale Europei înseamnă remedierea defectelor de proiectare în uniunea monetară, lucru care a fost evident evident de la criza financiară de acum un deceniu.
Lipsa unei politici pe care să se bazeze moneda unică s-a dovedit costisitoare în 2008-2009.
În timp ce SUA și Marea Britanie s-au deplasat rapid pentru a reduce ratele dobânzii și a îmbrățișa politici monetare neconvenționale, cum ar fi QE, a durat mult mai mult pentru ca zona euro să se regăsească.
În parte, aceasta s-a datorat naturii ultra-conservatoare a BCE, care și-a importat cultura din Bundesbank din Germania, dar s-a datorat și faptului că nu exista un mecanism real pentru a lua un fel de decizii rapide luate la Washington și Londra.
Ca orice convoi, zona euro s-a deplasat cu viteza celei mai lente nave.
Au fost două consecințe importante în acest sens: a durat mult mai mult pentru ca zona euro să revină la creștere; iar băncile sale au fost lăsate “în sărăcie” cu cantități mari de împrumuturi neperformante.
Americanii au socializat datoriile rele ale marilor bănci americane, ceea ce le-a permis să înceapă din nou împrumuturile.
Băncile europene rămân slabe și extrem de vulnerabile la o altă încetinire economică, care le arată direct intrarea în zid.
Italia s-a săturat să aștepte eliberarea din partea uniunii monetare.
Băncile sale sunt într-o formă și mai proastă decât cea a Germaniei, Roma nu are control asupra politicii monetare, iar încercările sale de a stimula creșterea prin creșterea unui deficit bugetar mai mare au încetinit regulile fiscale europene.
De altfel, guvernul Italiei a anunțat că va fi prima țară UE care va participa la inițiativa Chinei și a drumurilor din China – o încercare de a lega Asia, Orientul Mijlociu, Africa și Europa cu o serie de porturi, căi ferate, poduri și alte proiecte de infrastructură.
Disponibilitatea Italiei de a lua parte la încercarea de a recrea vechiul drum al mătăsii reflectă disperarea de a-și reînvia economia prin orice mijloace disponibile.
De asemenea, aceasta reflectă starea diminuată a Europei în ordinea globală de detectare.
Emmanuel Macron este convins că răspunsul la problemele economice ale Europei este integrarea mai strânsă.
Președintele francez dorește ca zona euro să aibă propriul ministru de finanțe responsabil de politica fiscală și de cheltuieli pentru zona monedei unice.
Dar pentru ca ideea să se prindă, Macron are nevoie de sprijinul Germaniei, iar Angela Merkel nu a fost deloc entuziastă.
Nu este greu să vezi de ce:
Exportatorii germani s-au descurcat foarte bine din uniunea monetară, iar Merkel știe că contribuabilii germani ar fi de așteptat să capitalizeze cheltuielile în țările mai sărace din zona euro.
Planul lui Macron are o logică. Zona euro este un proiect pe jumătate finalizat, lipsit de structura politică care i-ar da o șansă de a lucra.
Ba mai mult, dacă Europa continuă să funcționeze subeconomic, alternativa unei integrări mai strânse este dezintegrarea.
Nu imediat, deoarece întoarcerea la monede naționale sau trecerea la un euro greu și moale, ar fi plină de dificultăți.
Timpul unei noi crize va veni doar atunci când va reveni următoarea recesiune. S-ar putea să nu fie atât de departe.
Iar ceea ce se va întâmpla pe termen scurt va fi retragerea de capitaluri din tarile non-euro.
Astfel ca, ipoteze gen creșterea investitiilor straine axate doar pe axa bruxelleza sunt niște copilării din punct de vedere al unei gândiri economice strategice.
Singurele capitaluri reale care vor bate la poarta tarilor non-euro vor fi capitalurile terțe, non UE.
Iar acestea nu trebuie respinse mi ales ca sunt într-un volum de oportunitate imensă”
