Trupele NATO execută o manevră împreună cu Armata Română.
În mijlocul simulării, un camion românesc se împotmoleşte într-o mocirlă, relativ departe de celelalte unităţi româneşti.
Tocmai atunci trece pe acolo un jeep cu şase ofiţeri superiori români.
Coboară din jeep un colonel de stat major şi se adresează şoferului:
– Sergent, de ce te-ai oprit aici?
– S-a împotmolit maşina, să trăiţi!
– Bă, asta-i naşpa, dacă se află ne facem de cacao. Treci în cabină şi încearcă să demarezi, ca noi împingem.
Se screm ăştia vreo jumate de oră şi reuşesc să scoată camionul din mocirlă, însă ofiţerii erau plini de noroi şi mizerie.
Colonelul, mulţumit:
– Hai c-o făcurăm şi p-asta. Apropo, sergent, ce transporţi?
– 30 de recruţi, să trăiţi.
