Elena Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, este capul listei PMP Constanța pentru Camera Deputaților la alegerile parlamentare, anunță partidul într-un comunicat de presă.
Listele au fost semnate de președintele partidului, Eugen Tomac, și vor fi depuse la Biroul Electoral.
Elena Băsescu a fost propulsată de tatăl său și în Parlamentul European în mandatul 2009 – 2014, când, deși a candidat ca indepentă, a beneficiat de voturile aduse de PDL.
Ea a devenit celebră prin gafele din plenul Parlamentului European. În aprilie 2013, a încercat să țină un discurs despre importanța strategică a Arcticii, dar președintele de ședință i-a tăiat microfonul pentru că tema dezbaterii era cu totul alta: planurile multianuale de gestionare a pescuitului în UE.
În februarie 2014, a avut dificultăți majore la pronunțarea termenului ”condamnă” într-un discurs despre majoritatea USL din Parlamentul României, iar în martie 2010 a anunțat în mod eronat că acordul dintre România și SUA pentru amplasarea elementelor scutului antirachetă trebuie ratificat de Parlamentul European.
Comunicatul integral al PMP:
Astăzi, 15 octombrie 2020, Colegiul Național al Partidului Mișcarea Populară a validat listele organizației județene P.M.P. Constanța pentru alegerile parlamentare, acestea fiind semnate de domnul președinte Eugen Tomac pentru a fi depuse la Biroul Electoral de circumscripție Constanța.
La Camera Deputaților lista este deschisă de Elena Băsescu, iar la Senat de Claudiu Iorga Palaz.
