Contactată de PSnews, fostul ministru Elena Udrea ne-a oferit o declaraţie la cald cu privire la decizia Curţii Constituţionale a României de redefinire a infracţiunii de abuz în serviciu.
CITIŢI ŞI: UPDATE CCR a decis: abuzul în serviciu trebuie redefinit
În acest sens, Elena Udrea a apreciat că este o decizie corectă în raport cu textul Constituţiei, precizând că acum este rolul Parlamentului să corecteze formularea abuzului în serviciu.
„În primul rând, cei care au spus că se dezincriminează abuzul sunt niște mincinoși și au încercat să pună presiune pe Curtea Constituțională. În al doilea rând, Curtea Constituţională a luat o decizie corectă. Nu poţi să laşi la interpretarea unui procuror sau chiar a unui judecător ce înseamnă „defectuos” pentru unul poate să însemne ceva, pentru altul altceva. Deci, este clar că trebuie să vorbim de încălcarea legii, trebuie să fie foarte precis spus lucrul acesta, trebuie să ştim exact cine ce lege a încălcat. În al treilea rând, CCR a răspuns unei sesizări cu care a fost investită şi a dat o decizie corectă în raport cu Constituţia. Acum este rolul Parlamentului să corecteze formularea abuzului în serviciu şi să pună textul acestei infracţiuni în acord cu documentele internaţionale: documentele Comisiei de la Veneţia şi a Curţii Europene pentru Drepturile Omului”, a declarat Udrea, în exclusivitate pentru PSnews.ro.
