Dorin Cocoș s-a decis după mai bine de câteva luni de când se află după gratii să colaboreze cu procurorii, văzând ca altă șansă nu are.
Acesta a început prin a le povesti anchetatorilor în amănunt cum a împărţit şpaga de 18 milioane de euro cu Elena Udrea şi Dinu Pescariu, potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3.
Omul de afaceri se pare că a recunoscut în faţa instanţei toate acuzaţiile care i se aduc în dosarul Microsoft, motiv pentru care procurorii au cerut să fie eliberat din arest şi plasat în arest la domiciliu.
Totuși, denunțul făcut de Dorin Cocoș și speranța lui de a scăpa de arestul preventiv, par a fi puse în pericol chiar de către Elena Udrea. Aceasta a reacţionat sâmbătă, de la Instanţă Supreme, negând aceste informaţii prezentate de presă din denunțul lui Cocoș spunând că este imposibil ca fostul ei soţ să fi făcut asemenea dezvăluiri, arată Antena 3.
Sursa foto: Ziua de Constanta
