UPDATE
Elena Udrea a ajuns la sediul DNA, unde isi va sustine denuntul impotriva directorului interimar al SRI Florian Coldea.
Elena Udrea este citata la DNA, miercuri, la ora 9:30, pentru a oferi lamuriri suplimentare privind denuntul pe care l-a facut pe 30 ianuarie impotriva sefului SRI Florian Coldea, a anuntat avocatul ei Marius Striblea.
Anuntul a fost facut dupa iesirea Elenei Udrea din arest, relateaza Mediafax.
Elena Udrea a declarat la randul sau, la iesirea din Arestul Politiei Capitalei, ca nu ar vrea sa spuna nimic in acest moment si ca probabil va merge miercuri in Parlament, unde Comisia juridica a Camerei discuta o noua cerere de arestare pe numele ei.
Udrea anunta, in 30 ianuarie, ca a depus la DNA un denunt impotriva directorului interimar al SRI Florian Coldea, pe care il acuza ca a instrumentat campania impotriva sa. Udrea preciza ca in denunt este amintit si procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi.
Udrea declara atunci, intr-un interviu acordat Hotnews, ca a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codrutei Kovesi la conducerea DNA si ca actualul sef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmand ca cei doi au „o foarte buna relatie”.
In acelasi interviu, Elena Udrea afirma ca fostul sau sot, Dorin Cocos, i-ar fi spus ca, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghita, pentru a-si finanta televiziunea.
Udrea mai spunea ca Sebastian Ghita i-a spus ca Florian Coldea ca o uraste. „La o cafea cu domnul Sebastian Ghita, undeva in vara trecuta, va spun si unde – la cafeneaua Sofa de pe Barbu Vacarescu, domnul Sebastian Ghita, un apropiat al SRI-ului si o persoana care se vede des cu domnul Florian Coldea, mi-a spus ca domnul Coldea ma uraste. Am intrebat de ce si mi-a spus un lucru pe care eu apoi l-am spus public, dar bineinteles nu am citat, la vremea aceea: pentru ca am fost permanent o sursa alternativa de informatii la presedinte”, sustinea Udrea.
Ulterior, in 3 februarie, Elena Udrea spunea, dupa ce a fost la Sectia 2 Politie, ca a cerut o intalnire cu cei de la SRI si ca este dispusa sa mearga in orice moment la DNA pentru a da o declaratie.
