Fostul ministru, Elena Udrea, a declarat, la ieșirea de la audieri, că a fost pusă sub un nou control judiciar, afirmând că acest nou dosar este unul de „precampanie electorală”. Acuzația în cazul ei este cea de spălare de bani; banii ar fi fost oferiți de un om de afaceri, secrtarul de stat de atunci Gheorghe Nastasia.
„Acest dosar în care am fost chemata eu și Ioana Băsescu e un dosar de precampanie electorală. Dosarul se referă la campania din 2009 de la prezedențiale, cum s-au finantat niste acțiuni de publicitate electorala despre care eu, in calitate de persoană implicata în campanie, și un coordonator oficial, am fi avut cunostinta. Este vorba, pe de o parte, de perioada de precampanie. Și numele lui Băsescu trebuia sterplelit – vedem pe Facebook o campanie in favoarea dlui Ciolos, deci un posibil candidat la functia de prim-ministru, cum e domnul Traian Băsescu, trebuie sters, iar șansele PMP, la fel. Acest dosar e pornit din 2015 si totusi chemarea noastra are loc abia acum, in precampanie”, a declarat Elena Băsescu, la ieșire din sediul DNA.
În legătură cu noul control judiciar, Udrea a afirmat: „După controlul acesta judiciar, viața mea se simplifică deja, că am o lista intreaga de persoane cu care nu pot vorbi – a ramas doar mama. (…) Cu Traian Basescu pot, ca dumnealui nu e implicat”.
–––––-
Elena Udrea s-a prezentat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție pentru a fi audiată de procurori. Ea a fost însoțită de un avocat, și până în acest moment nu se știe dacă va declarații ca martor sau ca suspect, potrivit Antena 3
Aceasta a refuzat să ofere informații suplimentare jurnaliștilor despre calitatea în care s-a prezentat la DNA, afirmând doar că „a fost citată telefonic” și că va trebui ca presa să aștepte până va părăsi sediul DNA.
De asemenea, la DNA a venit pentru a da declaraţii şi consultantul politic Dan Andronic, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2015.
Jurnalistul Dan Andronic a ajuns în jurul orei 10:00 la DNA. El a spus că a fost chemat ca martor, într-un dosar din 2015.
Consultantul politic şi jurnalistul Dan Andronic este judecat în dosarul retrocedării ilegale a fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov, alături de omul de afaceri Remus Truică, Prinţul Paul şi alte 19 de persoane, între care trei cetăţeni israelieni.
Procurorii l-au trimis în judecată pe Andronic pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, ambele în formă continuată.
