Skip to content
Societate

Elevii sunt hotărâţi să dea în judecata primăria pentru lipsa pazei în şcoli

În multe județele din țară municipalitatea lasă la voia întâmplării pază instituțiilor de învățământ. Asociația Elevilor din Constanța (AEC) îi solicită primarului Decebal Fagadau că până pe 15 noiembrie să aibă în vedere asigurarea finanțării pazei în unitățile de învățământ din municipiu și avertizează că, în caz contrar, va acționa în instanța Consiliul Local.

În ceea ce privește asigurarea pazei, această obligație survine autorităților locale, respectiv Consiliului Local, conform dispozitilor Legii nr. 333/2003 și Legii nr. 35/2007. (…) Solicităm primarului Constanței, Decebal Fagadau, că până la dată de 15 noiembrie să dispună asigurarea finanțării pazei tuturor unităților de învățământ din municipiu. în caz contrar, Asociația Elevilor din Constanța va acționa în instanța Consiliul Local Constanța„, anunță AEC printr-un comunicat de presă.

Deși unele primarii invocă lipsa unui cadru legal, specialiștii îi contrazic, plecând de la mai multe legi, inclusiv cea a Educației, care la articolul 105 (2) spune că „finanțarea complementară se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțîn unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru cheltuieli pentru asigurarea securității și sănătății în muncă, pentru personalul angajat, preșcolari și elevi„.

În majoritatea școlilor unde nu există o finanțare pentru acest serviciu, părinții adună bani pentru a plăti un agent de pază sau un sistem de monitorizare video, scrie portalinvatamant.ro.

Reprezentanții AEC atenționează și referitor la „regulă nescrisă” că părinții să dea bani pentru fondul școlii, exemplificând cu o astfel de situație petrecută la unul dintre liceele constănțene. Liderii AEC precizează că practici precum colectarea de bani pentru fondul școlii sunt inacceptabile și trebuie sancționate, în condițiile în care într-un sistem de învățământ adaptat la exigențele secolului XXI, educația gratuită este un principiu enunțat chiar de Constituția României.

Conform Legii educației, cheltuielile de acest tip sunt asigurate pe deoparte din bugetul de stat al Ministerului Educației Naționale, pentru bunuri și servicii, iar pe de altă parte, cheltuielile ce țîn de renovări, asigurarea pazei, precum și investiții în clădirea școlii, banii trebuie să fie asigurați din bugetul local, de către primărie„, au menționat reprezentanții AEC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *