Ediția de dimineață alege de data aceasta să facă o analiză a modului în care „Epoca de aur” continuă să își pună amprenta și în zilele noastre.
În acest sens, din pasiunea pentru filmul românesc postdecembrist se nasc diverse întrebări precum „De ce continuam să promovăm obsesiv urâtul autohton? De ce, chiar și acum, după 28 de ani, facem filme care încă păstrează un iz comunist? E ca și cum s-ar fi lipit de noi eticheta aceasta și nu se mai șterge! Oare ce înţeleg acei tineri actori care joacă în filmele cu referire la comunism, din ce a fost comunismul într-adevăr pentru români?”, potrivit editiadedimineata.ro
Redacția trece în revistă astfel câteva constatări survenite în urma vizionării, respectiv analizării filmelor care aparțin cinematografiei românești.
„Simbolul românilor de pretutindeni: Dacia 1300
Poate înțeleg de ce Senatorul Melcilor (r. Mircea Daneliuc) are ca mașină de serviciu o Dacie 1300, într-un film realizat în 1995, însă nu înțeleg de ce se mai conduce acest tip de mașină și în producţiile contemporane precum București Non-Stop (r. Dan Chișu, 2015) sau Două Lozuri (r. Paul Negoescu, 2016). Ce-i drept în ambele filme menționate, Dacia 1300 este mai mult decât un simbol neaoş. De exemplu, în București Non-Stop, cel mai realist film românesc pe care l-am văzut până acum, Gelu (Alexandru Papadopol) și cu partenerul lui de înșelătorie, Bodo (Dorian Boguță), provocau accidente rutiere ușoare, bine calculate pentru a le lua banii victimelor. Și numai Dacia poate accidenta ușor?
Tovarăşul mai comunist decât Ceaușescu există în fiecare grup!
Cu greu pot număra filmele românești pe care le-am văzut și nu mă duc cumva cu gândul spre comunism. Am văzut atâtea personaje care elogiază trecutul de aur, încât am sentimentul că e posibil să dau peste un asemenea exponent și în grupurile mele de prieteni. De fapt, cred că toți cunoaștem un Pompiliu Borș (Alexandru Papadopol) din Două Lozuri (r. Paul Negoescu, 2016), lucrătorul tipic din sistemul bugetar, nemulțumit de multe, dar fără spirit de inițiativă, un ”zgârie brânză” fără strălucire, calcat și apretat și cu o pasiune pentru a purta sandalele cu șosete. Deși, poate nu s-a dorit asta, cu siguranță poți să îl încadrezi din perspectiva comportamentului și a înfăţişării, într-o epocă a bunicilor tăi”.
Citiți articolul integral AICI
