Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat miercuri că Rusia a fost de acord să revină în acordul facilitat de ONU și Turcia care permite exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră, revizuind astfel decizia anunțată cu câteva zile în urmă.
Liderul de la Ankara a declarat că ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a vorbit cu omologul său turc, Hulusi Akar, și i-a spus că acest coridor pentru export ”va continua la fel ca înainte”, informează Deutsche Welle, The Guardian și France24, fapt confirmat și de oficialul de la Moscova.
Liderul de a Ankara a detaliat că vor avea prioritate exporturile către națiunile africane, completând că Rusia a fost îngrijorată că cea mai mare parte a grâului ajungea în țările mai bogate, scrie caleaeuropeana,.ro.
Decizia, care reprezintă o schimbare dramatică a Kremlinului, care a primit puține concesii din partea Kievului și Occidentului, a fost anunțată la distanță de o zi după discuția telefonică dintre Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan.
De altfel, acesta din urmă a dat asigurări că va continua eforturile sale privind exportul de cereale și că obiectul mai larg al Turciei este acela de a opri vărsarea de sânge în actual război rus din Ucraina.
Potrivit Financial Times, președintele turc, unul dintre facilitatorii acestei înțelegeri, alături de ONU, stabilită la finalul lunii iulie, pare să fie singurul mediator în ceea ce-l privește pe Putin.
