Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat miercuri seară, într-o intervenție în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, moderată de Silviu Mănăstire, pe B1 TV, că persoanele din mediul urban și rural, care au conștientizat cât de important este vaccinul anti-Covid, s-au vaccinat.
Acesta a vorbit despre cum se ajunge la imunizarea de turmă: „Aici sunt două aspecte. Unu: s-a întârziat în mare parte și legat de livrarea vaccinului. În multe situații nu au sosit la timp dozele promise. Acum avem tot ceea ce ne trebuie (…) Mă bucur că există această deschidere a Guvernului în a încerca să implice cele mai convingătoare voci din societatea românească în a le explica cetățenilor că pentru a reveni la viața de dinainte de pandemie avem de făcut acest efort în societate, cu toții, și anume acela de a ne vaccina. Faptul că se pot vaccina românii la medicii de familie, faptul că s-a deschis această formulă prin care te poți prezenta din mașină, chiar, să-ți faci vaccinul este un pas important”.
Tomac consideră că în zona rurală trebuie extins exact același exercițiu prin care cetățenii să se poată prezenta la vaccinare fără programare.
„Și din mediul urban, și din mediul rural, cetățenii care au conștientizat cât de important este vaccinul s-au vaccinat”, a transmis el.
