Skip to content
Politică

Eugen Tomac (PMP), mesaj de Ziua Europei: Sunt mândru că sunt român, la fel cum sunt mândru să mă numesc cetăţean european

Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Europei în care afirmă că este datoria tuturor să păstreze neclintite valorile şi să acţioneze cu mai mult curaj în apărarea şi perpetuarea acestora mai ales în contextul actual.

„De 70 de ani, fiecare dintre noi pune umărul la ceea ce este şi va fi mereu Uniunea solidarităţii, a unităţii şi a păcii. Sunt mândru că sunt român, la fel cum sunt mândru să mă numesc cetăţean european. Ziua Europei este ziua unităţii noastre, a tuturor naţiunilor sub acelaşi steag ce apără demnitatea umană, libertatea, democraţia. Mai ales în aceste vremuri grele pe care cu toţii le înfruntăm, este datoria noastră să ne păstrăm neclintite valorile şi să acţionăm cu mai mult curaj pentru apărarea şi perpetuarea lor”, a scris Tomac, pe Facebook.

El a postat şi un mesaj video pe pagina sa de socializare.

„Patriotismul înseamnă fapte. România a reuşit întotdeauna atunci când în fruntea ţării am avut politicieni care au crezut în idealurile noastre. Proiectul european a reuşit atunci când în vârful Europei am avut politicieni care au crezut în unitatea europeană şi au înfăptuit-o. Astăzi, în zi de sărbătoare, să spunem: La mulţi ani România! La mulţi ani Europa!”, afirmă preşedintele PMP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *