Skip to content
Politică

Europarlamentar român, despre declarația lui Iliescu privind sediul CIA din România: „Nu înseamnă nimic”

În 2008 o comisie de anchetă parlamentară condusă de liberala Norica Nicolai a conchis că nu există indicii despre transferuri de prizonieri, zboruri secrete ori închisori secrete în România.

În prezent europarlamentar din partea PNL, Norica Nicolai, la întrebarea RFI, își susține poziția din 2008, spune că nu au existat indicii care să ateste existența unor centre CIA în România.

“Nu. Nu au existat suficiente indicii care să confirme existența unor centre de detenție. Confirm rezultatul acelui raport care s-a făcut la momentul respectiv pe datele pe care le-am avut la dispoziție la acea dată” a precizat, la RFI. europarlamentarul Norica Nicolai.

Norica Nicolae mai transmite faptul că recunoașterea lui Ion Iliescu nu înseamnă nimic până când nu va veni o recunoaștere oficială din partea României. Fie rezultatul unei investigații a Parchetului, fie din partea liderilor români.

“Declarația domnului Iliescu, prin care recunoaște că a aprobat o rezidență CIA pe teritoriul României nu confirmă existența unor centre de detenție, pentru că prezența serviciului american de informații s-a făcut probabil în cadrul colaborării cu serviciile românești de informații. România nu a spus,în mod oficial, printr-o voce autorizată, că au existat centre de detenție”, a declarat Norica Nicolai.

Totodată, europarlamentarul spune și că nu are cunoștință de vreo anchetă a Parchetului în desfășurare pe această temă.

Citește și Iliescu recunoaște: ”Am aprobat cererea pentru un sediu CIA în România”. Un fost șef SIE îi susține afirmațiile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *