Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat duminică numărul deţinuţilor cu drept de vot care şi l-au exercitat atât la alegerile europarlamentare cât şi la referendumul naţional.
“Situaţia statistică a persoanelor private de libertate care şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile membrilor din România în Parlamentul European/Referendumul naţional cu privire la probleme de interes naţional se prezintă astfel:
Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile membrilor din România în Parlamentul European: 14.696
Număr persoane private de libertate cu drept de vot, care şi-au exercitat dreptul de vot la Referendumul naţional: 13.031”, se arată într-un comunicat al Adminsitraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care a precizat că nu s-au înregistrat incidente sau manifestări de natură a perturba procesul electoral.
