Skip to content
Politică

Europarlamentarii români arată când am putea primi tranșa de 3 miliarde din PNRR și de ce sunt întârzieri în privința reformele

parlamentul european Twitter

Guvernul României trebuie să facă mai multe reforme pentru a primi banii din PNRR, însă acesta înregistrează câteva întârzieri care amână plățile făcute de Comisia Europeană. Guvernul este în negocieri cu oficialii europeni pentru a beneficia de timpul necesar implementării reformelor. 

Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a explicat, pentru PS News, că România a înregistrat întârzieri în privința tranșei 2 și a cerut o amânare și pentru tranșa 3, care ar putea veni abia în luna iunie. Europarlamentarul arată că pentru tranșa 3, Guvernul va trebui să găsească o soluție pentru reforma pensiilor, în special pentru pensiile speciale, unde reforma a fost dezbătută de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Justiției, Ministerul Apărării Naționale și alte ministere în care lucrează funcționari ce beneficiază de aceste pensii. 

EP Plenary session – General budget of the European Union for the financial year 2022 – all sections

„România are niște întârzieri cu cererea de plată doi. În cererea de plată doi nu există acest subiect al pensiilor, sunt alte subiecte și alte tematici. Mă refer aici la tot ce înseamnă proiectul decarbonizării, la Ministerul Energiei, subiectul referitor la avertizorii de integritate, la Ministerul Justiției, subiectul ce ține de legislația specifică traficului rutier, Ministerul de Interne. Acestea sunt câteva dintre elementele subliniate de către Comisia Europeană pentru întârzierea referitoare la tranșa doi. 

Tranșa doi deja a fost decalată. Trebuia inițial depusă cererea în septembrie anul trecut, ulterior s-a depus în decembrie, și suntem încă în proces de negociere cu Comisia Europeană. Pentru tranșa trei, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, instituția coordonatoare care negociază cu Comisia Europeană toate aceste puncte, a decalat deja termenul pentru cererea de plată trei, undeva spre luna iunie și asta permite României să implementeze tot ceea ce este nevoie pentru această tranșă. 

Într-adevăr, pentru tranșa trei avem și subiectul legat de pensii, însă trebuie să spun că subiectul legat de pensiile speciale, în mod special, nu este un subiect doar al Ministerului Muncii. Legislația specifică a fost co-inițiată împreună cu ministerul unde există persoane care beneficiază de pensii speciale. Adică legea a fost propusă împreună cu Ministerul Justiției, Ministerul Apărării, Ministerul de Externe. E vorba de o responsabilitate comună la nivelul întregului guvern. Ministerul Muncii oferind expertiză de tehnică pe dosarul acesta, dar responsabilitatea juridică și legală este a întregului Guvern”, a declarat Victor Negrescu pentru PS News. 

În urmă cu câteva zile, europarlamentarul Gheorghe Falcă (PNL) l-a acuzat pe ministrul muncii, Marius Budăi, de întârzierea privind reforma pensiilor, explicând că România ar putea primi mai târziu cele 3 miliarde de euro din tranșa 3. 

Gheorghe Falca/ Inquam Photos / Octav Ganea

Pe de altă parte, europarlamentarul Daniel Buda (PNL) nu a acuzat pe cineva anume din Guvern, arătând că actuala coaliție de guvernare are responsabilitatea să găsească o soluție pentru ca România să primească mai repede banii de la Comisia Europeană. 

Facebook/Daniel Buda

„În primul rând, trebuie să plecăm de la premisa că acești bani nu se pierd, doar se amână încasarea lor până la momentul în care aceste reforme, care au fost asumate în PNRR, vor fi făcute, dar eu am încredere că la nivel guvernamental aceste reforme vor fi făcute, pentru că ele sunt niște obligații asumate. Sunt convins că guvernul le va face. Acum sigur că domnul ministru al muncii trebuie să vină cu aceste reforme, astfel încât să fie adoptate de Parlament. 

Din informațiile pe care le am de la nivel guvernamental, se lucrează la aceste reforme, astfel încât să nu se întârzie plata, pentru că sunt esențiale aceste resurse financiare. Nu putem concepe ca acești bani să nu vină la timp în România. 

Suntem într-o guvernare, suntem într-o alianță. Sigur că responsabilitățile sunt secvențiale și sectoriale pe ministere. Dar aici este o chestiune pe care, în opinia mea, trebuie să ne-o asumăm în coaliția de guvernare și trebuie pusă pe masă, nu trebuie să căutăm vinovați. Eu cred că trebuie să găsim soluții astfel încât să vină banii în România”, a declarat Daniel Buda pentru PS News. 

De asemenea, europarlamentarul PNL a mai explicat că reforma pensiilor trebuie să plece de la principiul contributivității pentru toate persoanele. 

„Reforma pensiilor în România trebuie să plece de la principiul contributivității. Eu cred că această problemă trebuie lămurită la nivelul coaliției și pusă pe masă în maniera în care să putem adopta această legislație. Principiul contributivității, acesta este elementul care trebuie să guverneze până la urmă abordarea pensiilor. Și evident având această abordare diferențiată, cum se face la nivel european, vizavi de ceea ce înseamnă aceste indemnizații care se dau militarilor. Ce primesc militarii după pensionare nu înseamnă că sunt pensii speciale”, a conchis Daniel Buda. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *