”Protejarea sănătății și securității la locul de muncă, obiectiv cheie al Comisiei Europene, susținut prin acțiuni concrete!”, scrie europarlamentarul Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.
”Pandemia de COVID-19 a demonstrat importanța crucială a sănătății și securității în muncă pentru protejarea sănătății lucrătorilor, pentru funcționarea societății noastre și pentru continuitatea activităților economice și sociale critice. În acest context, Comisia a adoptat cadrul strategic al UE privind sănătatea și securitatea la locul de muncă pentru perioada 2021-2027. Noua strategie se axează pe trei obiective transversale, și anume gestionarea schimbărilor generate de tranziția verde, digitală și demografică, precum și a schimbărilor din mediul de lucru tradițional, îmbunătățirea prevenirii accidentelor și a bolilor și creșterea gradului de pregătire pentru eventuale crize viitoare:
– Anticiparea și gestionarea schimbărilor din noua lume a muncii: pentru a asigura locuri de muncă sigure și sănătoase în timpul tranziției digitale, verzi și demografice, Comisia va revizui Directiva privind locurile de muncă și Directiva privind lucrul la monitor și va actualiza limitele de protecție pentru azbest și plumb. Comisia va pregăti o inițiativă la nivelul UE privind sănătatea mintală la locul de muncă, în care va evalua problemele emergente legate de sănătatea mintală a lucrătorilor și va prezenta orientări pentru măsurile care vor fi luate.
– Îmbunătățirea prevenirii bolilor profesionale și a accidentelor de muncă: acest cadru strategic se va concentra pe eliminarea deceselor profesionale în UE. De asemenea, Comisia va actualiza normele UE privind substanțele chimice periculoase, în vederea combaterii cancerului, a bolilor sistemului reproducător și a bolilor respiratorii.
– Creșterea gradului de pregătire pentru posibile amenințări viitoare la adresa sănătății: pe baza învățămintelor desprinse din pandemia actuală, Comisia va elabora proceduri de urgență și orientări pentru implementarea, punerea în aplicare și monitorizarea rapidă a măsurilor în cazul unor potențiale crize sanitare viitoare, în strânsă cooperare cu actorii din domeniul sănătății publice.
Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Legislația UE privind securitatea și sănătatea în muncă este esențială pentru protejarea a aproape 170 de milioane de lucrători, a vieților omenești și a funcționării societăților noastre. Lumea muncii este în schimbare, ca urmare a tranziției verzi, digitale și demografice. Mediile de lucru sănătoase și sigure reduc totodată costurile pentru cetățeni, întreprinderi și societate în ansamblu. De aceea, menținerea și îmbunătățirea standardelor de protecție a lucrătorilor rămân o prioritate pentru o economie în serviciul cetățenilor. Avem nevoie de mai multe acțiuni la nivelul UE pentru a ne asigura că locurile noastre de muncă sunt pregătite pentru viitor”, precizează Daniel Buda.

