Skip to content
Politică

EXCLUSIV ANALIZĂ România lucrului bine făcut. La ce capitol îl depăşeşte Iohannis pe Băsescu încă din primele luni de mandat

România lucrului bine făcut. La ce capitol îl depăşeşte actualul preşedinte al ţării, Klaus Iohannis, pe fostul şef al statului, Traian Băsescu, după nici măcar un an de mandat

În şedinţa de Guvern de marţi, pe premierul Victor Ponta l-a podidit dărnicia faţă de preşedintele Klaus Iohannis, al patrulea om în stat aprobând cei 10 milioane de lei solicitaţi de Cotroceni pentru deplasări externe.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale, centralizate de PSnews.ro, în primele şapte luni de mandat prezidenţial, Iohannis a efectuat 20 de vizite oficiale, cu o treime mai multe decât Băsescu la începutul celui de-al doilea mandat (2009-2010) şi cu şase (42,85%) mai multe decât acelaşi Traian Băsescu la debutul primului mandat la Cotroceni (2004-2005).

Vizite Oficiale Basescu Iohannis ver.2-page0001

Ţara spre care Klaus Iohannis a avut de departe cele mai multe deplasări este Belgia (6 vizite), urmată de Franţa şi Polonia (câte 2), în timp ce statele celelalte au beneficiat de câte o vizită a demnitarului de la Bucureşti (Republica Moldova, Germania, Ucraina, Italia, Vatican, Letonia, Croaţia, Spania, Serbia, Austria).

Şi startul celui de-al doilea mandat al lui Traian Băsescu a fost marcat de vizite în Belgia (4 la număr), urmate de deplasări în Polonia (2) şi alte ţări europene (Moldova, Cehia, Macedonia, Albania, Lituania). Totuşi, dacă Iohannis s-a limitat la Europa, Băsescu a vizitat şi state asiatice (Kazahstan, Afganistan, Japonia, Turcia).

În schimb, în primele şapte luni din cel dintâi mandat, fostul preşedinte a vizitat de două ori Moldova, precum şi de două ori Rusia, Belgia beneficiind de mai puţine vizite (2) din partea oficialului de la Cotroceni decât avea să aibă parte după decembrie 2009 din partea aceluiaşi personaj politic. Asia a fost reprezentată doar de Japonia (o vizită), dar, spre deosebire de anii 2009-2010 şi 2014-2015, în mandatul ce a avut startul în decembrie 2004, Traian Băsescu a bifat o vizită în Statele Unite ale Americii. Celelalte şase vizite au avut loc în: Marea Britanie, Germania, Italia, Vatican, Luxemburg şi Polonia.

Ce observăm

Băsescu s-a grăbit să viziteze SUA în primele şapte luni de mandat 2004-2009, însă Iohannis – nu. Mai mult: actualul preşedinte nu a stabilit o dată în acest sens nici până în momentul scrierii articolului de faţă. Totuşi, ambii preşedinţi au avut grijă să meargă la Vatican, de parcă fiecare dintre ei s-ar fi temut ca nu cumva să reediteze drumul spre Canossa, făcut, la începutul mileniului trecut, de un împărat occidental, umilit de papa acelor ani.

Poate că preponderenţa vizitelor europene este un plus pentru un şef de stat din UE, cum este Klaus Iohannis. Totuşi, Iohannis a avut un discurs de candidat şi de proaspăt preşedinte mult mai palid decât cel al lui Traian Băsescu în problema Republicii Moldova (pe palierele legate de integrarea europeană a ţării vecine şi de unirea ei cu România). Mai mult: actualul preşedinte nu şi-a început mandatul cu o vizită la Chişinău (cum a făcut predecesorul de fiecare dată) şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, nici măcar nu a catadicsit să îi primească personal pe tinerii unionişti care, pe 12 iulie, au venit în marş la Bucureşti, chiar dacă vizita fusese anunţată din timp. Ce a făcut alesul celor care „şi-au luat ţara înapoi”? A anunţat, în aceeaşi zi, printr-un comunicat, o vizită oficială în Spania. Presa a scris că, la sosirea unioniştilor la palatul prezidenţial, principalul locatar de la Cotroceni se afla în Sibiu, aşteptând escala avionului către ţara corridelor.

Continuarea acestui articol se va referi la costurile deplasărilor celor doi preşedinţi în perioadele analizate, în măsura în care Administraţia Prezidenţială va fi amabilă să răspundă solicitării scrise primite de la redacţia PSnews.ro.

1 comentariu la “EXCLUSIV ANALIZĂ România lucrului bine făcut. La ce capitol îl depăşeşte Iohannis pe Băsescu încă din primele luni de mandat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *