Când doi se bat, al treilea câştigă. Cine colectează şuvoiul de primari traseişti. Ce soartă ar putea avea edilii din România, în contextul furtunilor ce se întrevăd la orizont, cu 7-8 luni înainte alegerilor locale.
Să ne închipuim situaţia unui primar de la ţară, destul de dezorientat, care deja îşi face griji şi calcule: va fi reales la anul? Va pierde fotoliul edilitar? Şi, dacă ar fi să câştige, ce loz ar trebui să tragă?
Presupunând că faimoasa „ordonanţă a traseiştilor” OUG 55/2014 ar rămâne în vigoare în 2016, să aruncăm o privire către principalele partide ale momentului.
PSD este recunoscut ca fiind un câmp de luptă ale cărui războaie nu lasă supravieţuitori. Este suficient să ne amintim doar de istoria formaţiunii după anul 2000: ori de câte ori cineva a pierdut alegerile pentru şefia partidului, cariera politică a acestuia a intrat într-un con de umbră: întâi Adrian Năstase (în 2005), apoi Mircea Geoană (în 2010). Sigur, Ponta ar putea reprezenta o excepţie (şi-a dat el singur demisia, nu a fost detronat în alegeri interne), dar n-au intrat zilele-n sac.
Pe de altă parte, PNL (cel puţin de la ruperea USL încoace) poartă stigmata unei impotenţe crase, dovedită cu prisosinţă de cele patru moţiuni eşuate: două în 2014 (13 mai şi 12 septembrie) şi alte două în 2015 (5 iunie şi 29 septembrie). Asta ca să nu mai menţionăm eternele facţiuni rivale din partid – cel mai evident simptom al existenţei lor este fluviul de informaţii oferite „pe surse” presei, unele dintre ele contradictorii. De altfel, nici co-preşedinţii nu dau semne încurajatoare pentru electorat: Vasile Blaga (oricât ar fi de lăudat ca organizator de campanii electorale) a fost denunţat în dosarul Microsoft şi în speţa în care este implicat propriul ginere. La rândul ei, Alina Gorghiu nu are puterea suficientă ca să mobilizeze activul de partid ori simpatizanţii. Să ne amintim doar de mitingul anti-guvernamental din ziua ultimei moţiuni, când niciunul dintre co-preşedinţi nu a ieşit în faţa manifestanţilor.
În ALDE, impresia este cea a mersului pe sârmă: într-unele sondaje, partidul nu trece pragul parlamentar de 5%, în altele, însă, da. În plus, formaţiunea este prea mică să aibă o structură bine definită în teritoriu, deci ar pierde grav la mobilizarea alegătorilor. Nu în ultimul rând, norii se adună pe cerul ALDE: în presă, apar din ce în ce mai multe informaţii că DNA ar fi pe urmele co-preşedintelui Călin Popescu-Tăriceanu în dosarul EADS.
Ce am uitat să trecem în revistă? UNPR. Cu un preşedinte care a avut ocazia să bifeze în palmares funcţia de premier (fie el şi interimar), cu extinderea considerabilă (prin absorbţia PPDD şi, parţial, a PNŢCD), cu zvonuri din ce în ce mai dese care îl dau pe Gabriel Oprea drept prim-ministru în locul lui Victor Ponta (ca soluţie de compromis pentru stingerea vrajbei dintre Ponta şi Dragnea, precum şi dintre PSD şi PNL-Iohannis), UNPR este pe val. Partidul a început deja să ia cu lopata filiale comunale (cu tot cu primari). Dacă va continua, atunci formaţiunea lui Oprea va avea un cuvânt greu de spus în anul electoral 2016. Momentan, tendinţa este ca UNPR şi PSD să meargă pe liste separate în alegerile locale şi parlamentare ale anului viitor, ideea fiind ca uneperiştii să îşi dovedească singuri puterile şi să fie validaţi prin vot pe cont propriu, fără ajutor pesedist. Ar fi o greşeală grosolană pentru social-democraţi: dacă progresiştii ar obţine rezultate peste aşteptări (şi au mari şanse, în lumina ultimelor evoluţii), oamenii lui Gabriel Oprea ar porni cu un avantaj evident în negocierile pentru noul executiv: ar putea solicita 20% dintre fotoliile de parlamentari, nu doar 10%, ca până acum.
Şi iată cum fostul căpitan de indendenţă ajuns peste noapte general cu zeci de stele va avea din nou prilejul se împăuneze cu un număr mare de primari şi, nu în ultimul rând, cu un număr sporit de parlamentari.
