Skip to content
Politică

EXCLUSIV Congresul PSD. Un fost premier interimar dezvăluie ce se va întâmpla cu partidul

Un fost premier interimar dezvăluie ce se va întâmpla cu Partidul Social Democrat (PSD), după Congresul ce va avea loc duminică, în urma căruia se anunţă schimbări importante.

Deputatul PSD Eugen Bejinariu (vicepreşedinte al PSD şi prim-ministru interimar în decembrie 2004, după demisia lui Adrian Năstase) a declarat, vineri, pentru PSnews.ro, că valul de tineri promis de Liviu Dragnea pentru conducerea partidului nu riscă să destabilizeze sau să dezorienteze formaţiunea politică, oricât de lipsiţi de experienţă ar fi aceştia.

„Nu se pune problema de aşa ceva, pentru că aţi văzut: rolul BPN-ului (Biroului Permanent Naţional – n.r.), cel puţin la ultimul CExN (comitet executiv naţional – n.r.), a fost un pic mai mic. Nu mai e ca înainte. Acum, rolul pregnant îl are CEx-ul, pentru că acolo sunt cei care sunt preşedinţi de organizaţii, cei care au funcţii în Parlament… Adică deciziile importante se iau într-un for mai mare şi, prin urmare, nu cred că este o problemă asta cu lipsa de experienţă”, ne-a spus social-democratul.

Vorbind despre aşteptările pe care le are în legătură cu viitorul PSD după Congres, Eugen Bejinariu şi-a exprimat deplina încredere în preşedintele Liviu Dragnea.

„Îl avem în frunte pe Liviu Dragnea, un om cu foarte multă experienţă şi în partid, şi în politică, şi sunt convins că echipa care va fi aleasă va face lucruri bune pentru partid şi, nu în ultimul rând, pentru ţară. Important e să câştigăm alegerile, să rămânem la guvernare, să ducem mai departe lucrurile bune pe care le-am făcut în aceşti ani. Sigur, au fost şi neajunsuri, că nu se poate totul perfect”, a punctat Bejinariu.

Totodată, deputatul a vorbit despre propria hotărâre, de a nu mai candida pentru o funcţie de conducere în partid, din dorinţa de a-i lăsa pe tineri să se afirme.

„Să-i lăsăm pe alţii, mai tineri. Nu trebuie să vină şi cei mai tineri, să capete experienţă? E o decizie personală şi n-am ce să comentez altceva. Şi mi se pare normal: s-a schimbat liderul partidului, vine cu o echipă nouă… Nu că aş fi avut o discuţie cu cineva. Pur şi simplu aşa am hotărât. N-am avut nici cea mai mică discuţie cu Liviu Dragnea. Nici nu l-am anunţat că nu candidez, nici nu mi-a spus el dacă să candidez sau nu”, a încheiat Eugen Bejinariu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *